Ne puteti urmări și pe:

ITM Neamţ, controale pe şantierele de construcţii

În perioada februarie – decembrie 2020, ITM Neamţ desfăşoară acţiunea nr. 4 din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii, respectiv “Campanie națională privind obligațiile angajatorilor de a implementa, pe baza principiilor generale de prevenire, măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecția lucrătorilor care își desfășoară activitatea în șantierele temporare sau mobile”.

 

foto cu caracter ilustrativ

Obiectivele campaniei sunt:

 

  • Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălțime;

 

  • Încurajarea unei abordări participative prin implicarea principalilor actori din domeniul construcțiilor implicați în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale,aplicabile în domeniul construcţiilor;

 

  • Promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică.

 

Campania cuprinde 3 etape:

 

  • prima etapă se va desfășura în lunile februarie – martie 2020 şi constă în mediatizarea, informarea şi constientizarea partenerilor sociali din județ cu activitate în domeniul construcţiilor privind modul de derulare a acțiunii și tematica abordată;

 

  • a doua etapă constă în verificarea prin acțiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care fac obiectul campaniei precum şi verificarea modului in care angajatorii au realizat măsurile dispuse. Etapa se va desfasura în perioada aprilie – octombrie 2020;

 

  • în etapa a treia se vor centraliza şi analiza rezultatele obținute in vederea stabilirii direcțiilor prioritare pentru viitoarele acțiuni de indrumare şi control ce se vor desfasura in anul 2021.

 

Sursa: ITM Neamţ

Articolul ITM Neamţ, controale pe şantierele de construcţii apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: