Ne puteti urmări și pe:

O femeie însărcinată în luna a 8-a a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Bacău din cauza faptului că nu mai putea merge. În urma investigațiilor din spitalul nostru, pacienta a avut un șoc să afle că are un tumoră cerebrală.

Femeia în vârstă de 24 de ani a fost internată la Maternitatea din Bacău, pentru nașterea celui de-al doilea copil, un băiețel. Acasă, în comuna Ungureni, mai are are o fetiță de 6 ani.

Din cauza complexității cazului, pentru siguranța pacientei s-a hotărât trimiterea ei de urgență la București, unde a fost necesară cezariana. După recuperare a urmat și operația pe creier. Din ”fericire” tumora a fost benignă*. (explicații la sfârșit). Până în momentul de față recuperarea este în parametri normali, iar copilul este bine.

Doamna Roxana Calapod, medic primar ginecolog, şef Secția I Obstetrică Ginecologie din Maternitatea Bacău a Spitalului Județean de Urgență, a povestit la emisiunea ”Sănătatea Fm”, cum echipa spitalului, în speță doctorii implicați au colaborat pentru bunul mers al operațiunilor. S-au dat multe telefoane la București, în centrele universitare.

Cu această ocazie, doamna doctor a tras un semnal de alarmă pentru toate gravidele, să fie conștiente de situația lor și să-și facă periodic controalele, mai ales în perioada sarcinei.

Cu ce această ocazie s-a mai demontat un mit, că trebuie să ”fii cineva” sau dacă ”nu ai bani, mori cu zile”. În cazul de față vorbim de o femeie simplă, dintr-un sat al județului Bacău, care a fost transportată cu elicopterul în capitală. 

*Tumorile au cauze variate: ereditare, chimice (tabagism), fizice (radiaţii ale soarelui), biologice (acţiunea unui virus); acestea se pot asocia între ele. Se întâmplă ca o tumoră să nu aibă o cauză cunoscută.

La un individ sănătos, toate celulele tumorale izolate care apar sunt în mod normal inhibate sau distruse de către globulele albe ale sistemului imunitar. O tumoră nu se poate dezvolta decât dacă celulele sale au devenit rezistente la sistemul imunitar al organismului .

Se disting tumorile benigne şi tumorile maligne (canceroase).

Tumorile benigne au de obicei un volum limitat. Ele refulează spre ţesuturile vecine fără a le invada, nu dau metastaze şi nu au consecinţe grave asupra bolnavului.

Tumorile maligne sau cancerele devin adesea voluminoase, sunt prost delimitate, infiltrează ţesuturile învecinate, recidivează adesea după ablaţie şi mai ales au tendinţa de a se răspândi la distanţă, formând metastaze.

Tumorile nu au simptome nici specifice, nici constante. Ele se semnalează în mod obiş­nuit, dar nu sistematic, prin prezenţa unei mase palpabile sau, atunci când este vorba de un organ din profunzime, vizibilă pe radiografii. O alterare a stării generale (febră, oboseală, pierdere în greutate) şi prezenţa unor semne biologice de inflamaţie sunt indicii importante, dar nu specifice (poate fi vorba de o infecţie), de tumoră malignă destul de avansată.

Tratamentul tumorilor benigne, dacă este necesar, constă în ablatie chirurgicală.

Tratamentul tumorilor maligne cuprinde,  ablaţia chirurgicală, radioterapia şi chimioterapia.

 

The post Șoc pentru o femeie însărcinată din Bacău! A fost transportată cu elicopterul la București. Ce a descoperit la investigații!? appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: