Ne puteti urmări și pe:

(FOTO) Pietreni, atenție unde depozitați deșeurile! Riscaţi amenzi usturătoare

Poliția Locală Piatra Neamț, prin Compartimentul Protecția Mediului, a demarat o acțiune specifică de depistare, identificare și sancționare a persoanelor care încalcă prevederile HCL 7/2010 (Regulamentul privind serviciul de salubrizare a municipiului Piatra Neamț.

 

O femeie din municipiul Piatra Neamț, a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 1000 de lei, pentru încălcarea HCL 7/2010, articolul 2, punctul ”a”. Marţi, 4 februarie 2020, aceasta a fost depistată depozitând ilegal deșeuri, provenite din curtea unei societăți comerciale din municipiul Piatra Neamț, în cartierul Speranța.

 

foto: Poliţia Locală Piatra Neamţ

 

,,În perioada următoare vor fi monitorizate cartierele (Gara Veche, Ciritei, Văleni, Speranța, 1 Mai) considerate a fi zone de risc pentru aruncarea deșeurilor în locuri nepermise.

 

Asociațiile de proprietari vor fi atenționate cu privire la obligațiile care le revin în ceea ce privește efectuarea curățeniei de primăvară în zonele adiacente blocurilor, precum și în privința depunerii deșeurilor provenite din resturi vegetale, în locurile special amenajate. Precizăm că cetățenii pot apela Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, la numărul de telefon 0233.231.300, în cazul în care constată că au fost depozitate ilegal deșeuri (de orice tip), în alte locuri decât în zonele special amenajate. De asemenea,  depunerea diverselor deșeuri care nu se pot depozita la europublele, este gratuită pentru cetățenii domiciliați în Piatra Neamț și se poate realiza la cele două puncte de colectare speciale, aparținând Brantner S.A. (zona Cimitir Pietricica și Serviciul Județean de Ambulanță Neamț).”, informează Poliţia Locală Piatra Neamţ.

Conform HCL 7/2010, articolul 2, punctul ”a”: este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajd, obiecte uzate, etc.”. Cetățenii, instituțiile publice, agenții economici, persoane fizice – proprietari sau chiriași, asociații de proprietari, deținătorii de imobile, etc. au obligația să păstreze curățenia și ordinea pe arterele de circulație, străzi, în parcuri, în locuri de joacă pentru copii, locuri de agrement și în alte locuri publice, să nu ardă resturi vegetale și menajere în curți, pe străzi sau în containere” (art. 1, punctul ”n”).

 

Încălcarea articolelor menționate se sancționează contravențional cu amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei pentru persoane fizice și 1000 și 2500 de lei pentru persoanele juridice, respectiv cu amenzi cuprinse între 300 și 500 de lei pentru persoane fizice și 1000 și 1500 de lei pentru persoane juridice.

 

foto: Poliţia Locală Piatra Neamţ

Articolul (FOTO) Pietreni, atenție unde depozitați deșeurile! Riscaţi amenzi usturătoare apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: