Ne puteti urmări și pe:
Dacă despre semnificaţia religioasă a sărbătorii de astăzi, Întâmpinarea Domnului, am scris în materialul de ieri, vă invit să cunoaştem superstiţiile, tradiţiile legate de această zi, la români.
În fiecare an, la 2 februarie, la 40 de zile de la Naşterea Domnului, Biserica Ortodoxă marchează Întâmpinarea Domnului, atunci când Pruncul Iisus a fost prezentat la Templu de către Maica Domnului. Este un eveniment deosebit de important din viaţa pământească a Mântuitorului, un mare praznic împărătesc şi una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. În tradiţia populară, la 2 februarie este marcată Ziua Ursului sau Stretenia.
Tradiţia spune că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind, astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni, iar dacă cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

Stretenie este un cuvântul preluat din scrierile liturgice slavone, cu sensul de ”întâlnire” sau ”întâmpinare”. Legat de acestă zi, se credea că Stretenia, simobolizând o divinitate meteorologică feminină, trecea peste ape, iar dacă acestea nu erau îngheţate, Stretenia făcea un pod de gheaţă peste ele.
Don bătrâni se spune că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, Ziua Ursului fiind ca un reper pentru prevederea timpului calendaristic. De reţinut faptul că în perioada 1 – 3 februarie în credinţa populară se marchează „Martinii de iarnă”, când ursul are  pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate  şi pe cel de prezicător al vremii. Astfel după această zi se considera că vremea evoluează după cum este de Stretenie comportamentului ursului.
Se mai spune despre Stretenie că este o zi cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine. În această zi, a Streteniei, se mai spune – conform unora dintre credinţe – că „se strâmbă pârtia”, adică începe să se topească zăpada.

The post 2 februarie – Întâmpinarea Domnului, Stretenia sau Ziua Ursului. Tradiţii populare la români appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: