Ne puteti urmări și pe:

Prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu a susținut o conferință de presă, prin care a prezentat un bilanț al activității desfășurate. Activitatea este una impresionantă având în vedere că a trecut doar o lună de la numirea în funcție.

Temele principale de discuție au fost:

Monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”

Gestionarea pestei porcine africane pe raza județului Bacău

Managementul deșeurilor în județul Bacău.

Din luna decembrie de când și-a început activitatea, prefectul a participat la toatele evenimentele publice la care a fost invitat.

Alături de reprezentanți ai Instituției Prefectului a fost pe teren pentru a verifica modul în care se desfășoară activitățile în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

A avut mai multe întâlniri cu primarii unităților administrativ teritoriale și alți membri ai comisiei locale de expropriere pentru a analiza stadiul întocmirii planurilor parcelare în vederea exproprierilor de pe șantierul Șoselei de Centură, pentru a efectua lucrările  fără întârzieri.

O altă întâlnire importantă a fost cu inspectorul șef al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” și directorul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău în scopul realizării unui proiect pentru buna funcționare a Serviciului Mobil De Urgență, Reanimare și Descarcerare Bacău, Serviciului de Ambulanță Județean Bacău, Dispeceratului Unic Integrat și Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bacău.

Practic, Bacăul va avea unul din cel mai modern Dispecerat Unic Integrat al Situațiilor de Urgență, unde vor funcționa toate serviciile de urgență și care va avea inclusiv un heliport. În perioada imediat următoare, se va stabili și aici un grup de lucru, care se va ocupa strict și de tot ce înseamnă autorizare, avizare, documentație, etc.

Persta porcină!

Din cauza acestei boli, au avut loc mai multe întâlniri cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare și administratorii fondurilor de vânătoare, cu scopul de a stabili și pune în aplicare măsurile suplimentare ce se impun pentru a putea închide focarele existente și a stopa apariția altora pe raza județului Bacău.

În urma analizelor efectuate, au fost aprobate prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, noi măsuri de combatere a pestei porcine africane în județul Bacău. În luna aprilie se face recensământul la tot ce însemnă animale sălbatice.

 

 

 

 

 

 

Alte detalii mai puteți asculta în transmisiunea directă a Jurnalului de Bacău.

Prefectul județului Bacău, Liviu Alexandru Miroșeanu susține o conferința de presă ce cuprinde următoarele teme: ⚠Monitorizarea stadiului eliberării avizelor/autorizațiilor și desfășurării activităților necesare executării lucrărilor pentru realizarea proiectului „Construcția variantei de ocolire Bacău”☣Gestionarea pestei porcine africane pe raza județului Bacău☢ Managementul deșeurilor în județul Bacău.www.jurnaldebacau.ro

Publicată de Jurnal de Bacau pe Luni, 27 ianuarie 2020

The post Primul raport al Prefectului Liviu Alexandru Miroșeanu appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: