Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 28 ianuarie 1898

#Postat de on ianuarie 28, 2020

0 Copie 34

S-a întâmplat în 28 ianuarie 1898: A murit Alexandru Flechtenmacher, compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România. Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823, Iași – d. București) a fost un compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul muzicii pentru Hora Unirii.

0 150
1 151
2 155

   Alexandru Flechtenmacher a fost fiul juristului Christian Flechtenmacher, un jurist sas stabilit în Principatul Moldovei.În perioada 1 noiembrie 1864-1869 Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București, instituție care a devenit ulterior Universitatea Națională de Muzică din București.

      Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text de Matei Millo. Premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la Teatrul Național din Iași, ca operată-vrăjitorie în două acte și trei tablouri. Matei Millo a interpretat rolul principal fiind și primul actor român care a jucat în travesti. Costumul este păstrat și astăzi la Muzeul Mihai Eminescu.

     A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui Vasile Alecsandri și cântece patriotice.În perioada 1853-1858 Alexandru Flechtenmacher s-a stabilit la Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuși. Dintre compozițiile sale se pot enumera: „opereta-vrăjitorie” Baba Hârca, melodrama națională cu cântece Cetatea Neamțului, operetele Crai Nou și Sacagiu, vodevilurile Fermecătorița (după George Sand), Cimpoiul dracului și Banii, gloria și amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine și Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann.

Compoziții:

Baba Hârca, operetă-vodevil în două acte (1848, Iași)

Doi țărani și cinci cârlani, vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848, Iași)

Barbu Lăutarul, după Vasile Alecsandri, (1850, Iași)

Scara mâței, vodevil, (1850, Iași)

Coana Chirița sau două fete și-o neneacă, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850)

Întoarcerea Coanei Chirița sau Coana Chirița în provincie, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)

Banii, Gloria și Amorul, vodevil, (1861, București)

Răzvan și Vidra, dramă istorică în cinci acte, după Bogdan Petriceicu Hasdeu, (1867, București)

Fata de la Cozia, operă în trei acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată)

Surse:

http://www.bestmusic.ro/alexandru-flechtenmacher/biografie-alexandru-flechtenmacher/

https://www.bzi.ro/viata-si-opera-lui-alexandru-flechtenmacher-785904

https://www.scribd.com/doc/63981483/Alexandru-Flechtenmacher

https://culturainiasi.ro/alexandru-flechtenmacher/

https://www.allmusic.com/artist/alexandru-flechtenmacher-mn0001432089/biography

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 28 ianuarie 1898 appeared first on Jurnal Spiritual.