Ne puteti urmări și pe:

În cinstea marii sărbători din istoria României – “Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”, prefectul Liviu Alexandru Miroşeanu a participat la dezbaterea organizată de către Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan cel Mare” , la sala mare a Palatului administrativ

Evenimentul s-a desfăşurat cu participarea elevilor coordonaţi de profesorii Murariu Tănăsache Cezara şi Jený Ghioc, care a declarat în cadrul întâlnirii că i-a condus pe elevi “întotdeauna pe drumul dreptăţii, al cunoaşterii şi al gândirii liberaliste, pentru că numai aşa se realizează progresul”.


Prefectul judeţului Bacău le-a mulţumit elevilor pentru implicarea lor în aflarea adevărului istoric şi în păstrarea vie a memoriei înaintaşilor şi a sentimentului naţional, considerând Unirea de la 1859 un eveniment fundamental din istoria noastră fără de care Unirea de la 1 decembrie 2018 nu ar fi fost posibilă. A adus în atenţie devotamentul faţă de idealul unirii al înaintaşilor noştri şi i-a încurajat pe tineri să se inspire din astfel de exemple: “Studiind istoria, vă puteţi crea repere în viaţă, pentru că istoria generează viitorul”


Totodată, cu ocazia celebrării “Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859”, prefectul judeţului Bacău, Liviu Alexandru Miroşeanu, a participat la simpozionul organizat de Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău.

Adresându-se auditoriului, prefectul a evidenţiat că istoria e făcută de marii oameni de stat, dar poate fi făcută şi de cei ca noi, prin faptele şi atitudinea noastră.

The post Lecții de istorie la Prefectura Bacău appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: