Ne puteti urmări și pe:

 Posibilitatea infecției cu coronavirusul din China a pus în alertă nu numai lumea medicală, ci și pe comercianți. Asta după ce Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis o adresă către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa prin care solicită sprijinul pentru „împiedicarea punerii pe piaţă, în vederea comercializării, a produselor care intră în contact direct cu consumatorii din România (jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte etc.), potrivit stiripesurse.ro. 

 Solicitarea ANPC este făcută „având în vedere existenţa în China a noii tulpini de coronavirus ce poate fi mortală pentru anumite categoriide persoane, care se transmite pe cale aeriană şi pentru care nu există tratament”.

 De asemenea, Autoritatea a transmis o adresă şi către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Vămilor, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud în care reaminteşte faptul că inspectorii ANPC trebuie să participe la controlul fizic ce se efectuează asupra mărfurilor importate din China, care au un impact major asupra consumatorilor. Şi acestor instituţii li se cere sprijinul pentru împiedicarea punerii pe piaţă a produselor importate din China, care intră în contact direct cu consumatorii, mai precizează sursa citată.

The post Coronavirusul dă frisoane comercianților. „Chinezăriile”, oprite în Portul Constanța! appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: