Ne puteti urmări și pe:

 Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice „BACĂU FEST – MONODRAME”, singurul festival de teatru centrat pe Recitalul Actoricesc, și-a stabilit programul pentru 2020 și așteaptă concurenții. Cea de-a XXVI-a ediție a festivalului este organizată de Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău în perioada 23-29 aprilie 2020 și își propune  spectacole complexe, de referință pentru scenele românești și străine. În competiţie pot intra producţii româneşti şi străine, cu o durată cuprinsă între 40 şi 70 minute. Data limită de trimitere a propunerilor este 1 martie 2020 (data poştei).

 Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, care va acorda, începând cu această ediție, mai multe premii: TROFEUL BACĂU FEST – MONODRAME, în valoare de 1.000 de euro; Premiul pentru cel mai bun actor – 500 de euro; Premiul pentru cea mai bună actriță – 500 de euro;
Acestor distincții li se vor aduga Premiul onorific „Ştefan Iordache”, acordat de un juriu format din elevi din liceele municipiului Bacău, şi Premiul „Actori pentru Actor – Dinu Apetrei”, acordat de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.

 CONCURSUL DE DRAMATURGIE – MONODRAMĂ – EDIŢIA A VII-A este deschis tuturor dramaturgilor, textul putând fi piesă de teatru originală, scenariu pentru teatru dans, teatru gestual etc, care să presupună, însă, prezenţa în spaţiul de joc a unui singur actor. Data limita a înscrierilor este: 15 martie 2020 (data poştei). Premiul de Dramaturgie-Monodramă „Valentin Nicolau”, în valoare de 1. 000 de euro, va fi decernat în cadrul BACĂU FEST – MONODRAME, ediţia 2020.

 Premiul de Dramaturgie – Monodramă „Valentin Nicolau” constă, totodată, şi în montarea textului câştigător la Teatrul Municipal „Bacovia” (drepturile de autor considerându-se a fi cedate Teatrului Municipal „Bacovia” pentru pachetul de reprezentații cu această montare), laureatul devenind membru al Juriului Concursului de Dramaturgie – Monodramă, la ediţia a VIII-a, din 2021.

 Începând cu ediția din 2017, Teatrul Municipal „Bacovia” și-a asumat montarea textelor câștigătoare. Astfel, au văzut luminile rampei, „Crocodil” de Elise Wilk, regia Horia Suru, scenografia Romulus Boicu (2017), „Iulia, biata de ea”, de Gabriel Sandu, regia Irina Crăiță Mândră, scenografie Cristian Marin (2018). Textul „Tiadora”, câștigător al ediției 2019, de Maria Manolescu va fi montat în stagiunea 2019-2020.

The post Au început pregătirile pentru Festivalul Internaţional al Recitalurilor Dramatice „BACĂU FEST – MONODRAME” appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: