Ne puteti urmări și pe:
 La 18 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a decis să pornească o revoltă împotriva fanarioților. Conducătorul revoluției provenea din mica boierime: avea o moșie în satul Vladimiri, fusese vătaf de plai, echivalentul subprefectului de azi, în Mehedinți, făcuse o avere frumoasă din negoțul cu vite și dovedise reale calități de lider în războiul ruso-turc din 1806 – 1812. Atunci, Tudor Vladimirescu a luptat ca voluntar în armata rusă, unde a primit rangul de locotenent și a fost decorat cu Ordinul Sfântul Vladimir. În revolta sa, Tudor Vladimirescu se baza pe panduri, o categorie de foști soldați în armata rusă, care aveau o instrucție militară foarte bună și experiență de front.
Tudor Vladimirescu s-a adresat la Padeş, „norodului omenesc” de acolo. Proclamaţia,  cuprindea o serie de revendicări, printre care erau împărțirea pământurilor boierilor și mănăstirilor către țărănime, desființarea privilegiilor boierești, dreptate și slobozenie.
Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Veniți dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!
Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre!
[…]Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiți.
Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara.
Și ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat.
Și iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod […], ca să să atingă măcar de un grǎunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă – precum sunt făgăduiți – numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!” – Fragment din Proclamația de la Padeș, surse: manual de clasa a XII-a , Zoe Petre, editura Corint 2007.
Slugerul Tudor din Vladimiri, cunoscut ca Tudor Vladimirescu, si-a dobandit experienta de lupta ca voluntar in Armata Tarista in Razboiul Ruso – Turc din 1806 – 1812, a fost in postura de a prelua tronul Ţării Romanesti prin Revolutia sa, dar a fost Trădat de Capitanii săi Panduri si ucis de Alexandru Ipsilanti si revolutionarii greci Eteristi pe motiv de colaborare cu turcii.

 

The post 23 ianuarie 1821- Declaraţia lui Tudor Vladimirescu de la Padeş. Revoluţia lui Tudor Vldimirescu appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: