Ne puteti urmări și pe:
Emanuel Gyenes a devenit primul român din istorie care termină pe primul loc o etapă din celebrul raliu Dakar.
Prima dată când am auzit despre Raliul Paris-Dakar a fost prin 1984 când un francez, aflat la volanul unei maşini Aro, fabricat la Câmpulung Muscel. ARO – Automobile România, a câştigat o etapă la acest concurs.  Ca un detaliu, un autoturism de teren marca ARO se putea cumpăra în 1989 cu 110 mii de lei şi doar cu aprobare de sus.
Raliul Dakar a început să fie organizat în decembrie 1978, iar concurenții se întreceau de la Paris la Dakar, în Senegal, prin deșertul Sahara. Cursa s-a organizat în Europa și Africa până în 2009, când a fost mutată în America de Sud timp de 10 ani din cauza temerilor de terorism.  Pcursă a Raliului „Paris – Dakar”, s-a desfăşurat pe traseul Paris, Franţa – Dakar, Senegal, întreruptă de un transfer peste Marea Mediterană. Dar, în timp, datorită politicii, traseul, punctul de plecare şi cel de sosire au fost schimbate. Până în 1994 competiţia începea de pe Champs-Élysées din Paris.
Astăzi, Emanuel Gyenes, din Satu Mare, 35 de ani, aflat la a zecea participare în Dakar, a câştigat Raliul, la una din clasele de motociclism numită „Malle Moto”. La această clasă concurenţii nu au echipă tehnică ceea ce face ca la finalul fiecărei etape, al nostru Emanuel îşi repara singur, motorul. Această clasă malle moto este considerată pe bună dreptate de cei în drept, cea mai dură categorie având în vedere faptul că sunt zile când ai de pilotat cam 500 de km şi la finalul zilei te apuci să cureţi motorul de nisip să mai schimbi o piesă-două şi eventual să mai ai grijă şi de tine, că ţie nu-ţi schimbă nimeni piesele, nu?

Românul nostru a pilotat o KTM 450 Rally Replica. Pentru cei împătimiţi de motoare se ştie că este un motor puternic.

Felicitări şi succes pe mai departe!

 

 

The post Emanuel Gyenes, din Satu Mare câştigător de etapă la Raliul Paris-Dakar, la clasa de motociclism Malle Moto, pe un KTM 450 Rally Replica appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: