Ne puteti urmări și pe:
 Anii bisecţi sunt oarecum speciali prin faptul că au o zi în plus, adica 366 de zile în loc de 365.
Anii bisecţi sunt o soluţie de compromis găsită pentru a nu exista desincronizări între anul calendaristic şi cel astronomic, mai precis între calendarul gregorian după care ne ghidăm şi mişcarea de revoluţie a Pământului, care se petrece într-un anumit interval de timp. Mai exact, Pământul face o rotaţie completă în jurul Soarelui nu în 365 de zile fix, câte are calendarul, ci în 365.2422 zile, adica 365 de zile şi câteva ore. Aceste extra-ore trebuie adunate şi convertite periodic (în principiu, o data la 4 ani) într-o zi suplimentară adaugată în calendar. O astfel de zi – 29 februarie –  vom avea şi  anul acesta, 2020.

Cum ştim dacă un an este bisect? 
Simplu. Un an care nu este multiplu de 4, nu este niciodată an bisect. Toţi anii bisecţi sunt divizibili cu 4. Dacă se divid si cu 100, atunci nu sunt ani bisecti, decât dacă se divid şi cu 400.
Se spune că în anii bisecţi n-ar fi bine sa te muti, sa-ti dai demisia, sa faci achizitii importante. Adică nu e bine să iei decizii importante care să te afecteze pe termen lung. Se spune că nu este bine să te căsătoreşti dar nici să divorţezi, sau că data de 29 februarie  nu este o zi de naştere norocoasă.
Peste 12.000 de români sunt născuţi pe 29 februarie.
Până la proba contrarie, data de 29 februarie este o zi ca oricare alta. Aşa că, să fiţi sănătoşi şi norocoşi!

The post Anul 2020 este an bisect. Cum ştim dacă un an este bisect? Superstiţii legate de anii bisecţi. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: