În ”Sala pașilor pierduți”, din cadrul Universitații ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, se găsesc cele 19 picturi murale ale lui Sabin Bălașa. Un adevărat extaz în albastru ce acoperă aproximativ 300 m pătrați. Picturile realizate de maestrul inorogilor și al siluetelor cosmice au fost realizate între anii 1968 – 1978. Ele au fost gândite ca o reprezentare a sufletului românesc, putând fi grupate in trei categorii : mituri universale, legende româneşti, universitate.

Artistul a început să lucreze la capodopera din Sala Paşilor Pierduţi în anul 1968, prima sa lucrare fiind portretul poetului său de suflet, Mihai Eminescu. (foto din mijloc) iar în stânga imaginii ”Luceafărul”

  1. ,,Luceafărul” Eminescu Imaginea ne-ar tenta să vorbim de Eminescu. Este raportarea la fascinanta tema a absolutului, la universal, la perfecţiune, la îmbinarea dintre fond şi formă dintre spirit si materie, dintre sacru şi profan. Noi trăitorii acestor meleaguri nu găsim alte coordonate decât în Eminescu. ,,Dacă unu şi cu unu nu mai vor să facă doi, Eminescu este semnul Infinitului din noi.” Avem în faţă infinitul imortalizat în dublă ipostază : umană şi universală în acelaşi timp.
  2. Luceafărul Din apa mării se ridică o făptură umană, nu iese în întregime, tinde să se întoarcă de unde a plecat, purtând masca morţii pe figură. Nu este decât ideea inversă, discutată la Legenda Dochiei si Luceafărului – Porumbei. Aşa cum orice alcătuire a materiei moarte tinde să se transforme în materie vie, tot aşa orice alcătuire a materiei vii tinde să se transforme în materie moartă.

The post Probabil cea mai ingenioasă imagine a lui Eminescu appeared first on JurnaldeBacau.ro.