Ne puteti urmări și pe:

Un recidivist în vârstă de 20 de ani care a violat și omorât o femeie de 65 de ani din Brusturoasa în timp ce soțul femeii, orb, a asistat neputincios la țipetele soției în agonie, a fost condamnat ieri de Tribunalul Bacău la 11 ani și patru luni de închisoare. Instanța „condamnă inculpatul Ciotloș Emanuel astfel: pentru comiterea infracţiunii de omor, la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare; pentru comiterea infracţiunii de viol, la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare. Dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului Ciotloș Emanuel, aplică pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și 4 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa principală rezultantă de 11 (unsprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare”. Instanța a luat act că soțul victimei, Condrea Dumitru, nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză. Totodată, instanța „obligă inculpatul Ciotloș Emanuel la plata sumei de 11.000 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 9.573 lei reprezentând cheltuieli în faza urmăririi penale)”.

Femeia a murit în chinuri groaznice

Tragedia s-a petrecut în noaptea de 26/27 mai anul trecut, când băutura, poate și drogurile consumate de un recidivist de 20 de ani au îndoliat o familie din satul Camenca, comuna Brusturoasa. Atunci, Emanuel Ciotloș, din Bicaz-Chei, muncitor forestier la exploatarea situată la capătul satului, a luat un bidon de bere și a plecat spre locuința soților Condrea, situată la aproximativ o sută de metri de vagonul în care era adăpostit. După un timp, Valerica, de 65 de ani, a ieșit să închidă animalele, iar Emanuel s-a oferit să o ajute. Când au ajuns în grajd, tânărul a ferecat ușa și a luat-o la bătaie pe femeie. Strigătele au fost auzite de soțul ei, orb, în vârstă de 70 de ani, rămas în casă, însă acesta nu a putut face nimic. După ce a snopit-o în bătaie pe femeie, Emanuel a violat-o și apoi a strâns-o de gât până când aceasta și-a dat ultima suflare. Abia când și-a dat seama ce a făcut, tânărul s-a întors la vagon și le-a povestit colegilor că o omorâse pe femeie. Pentru că în zonă nu este semnal, un coleg a mers până aproape de asfalt, vreo câțiva kilometri, și a sunat la 112. Emanuel Ciotloș a fost reținut și apoi arestat preventiv. Colegii lui spun că tânărul era foarte beat și că mai obișnuia să consume și droguri ușoare. El se afla sub control judiciar, fiind acuzat că ar fi furat o mașină de lux.

Criminalul este așteptat să facă pușcărie și în Marea Britanie

Ciotloș are însă probleme nu numai în România, ci și peste hotare, unde autorităţile judiciare din Marea Britanie au emis pe numele lui un mandat european de arestare. Documentul este din data de 13 mai 2019 şi a ajuns la Curtea de Apel Bacău. Practic, britanicii au cerut autorităţilor judiciare din România să-l încarcereze pe Emanuel Ciotloş  şi să-l trimită în Anglia unde este cercetat penal. Magistraţii din Bacău au acceptat cererea, au dispus arestarea pentru 30 de zile a nemţeanului, însă prin aceeaşi sentinţă au dispus amânarea predării lui până la data la care îşi termină afacerile judiciare aici. Asta înseamnă că rămâne în ţară până când se va finaliza ancheta penală pentru crima din Bacău, va fi trimis în judecată, iar dacă va fi condamnat penal nu va fi extrădat până când nu va executa acasă pedeapsa. În plus, mai are pe rolul unei instanţe din România un proces în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Abia atunci tânărul va fi trimis în Marea Britanie pentru a răspunde acuzelor penale aduse de străini. „Admite cererea formulată de de autoritatea judiciară emitentă, respectiv aceea din Marea Britanie, Justiţia Păcii din cadrul Curţii Magistraţilor din Guildford, privind executarea mandatului european de arestare emis la data de 13.05.2019, împotriva persoanei solicitate Ciotloş Emanuel şi ia act de consimţământul acesteia de fi predată autorităţilor judiciare din Marea Britanie. Amână predarea persoanei solicitate Ciotloş Emanuel autorităţilor judiciare din Marea Britanie până la soluţionarea definitivă a cauzelor penale aflate în curs de cercetare la Ministerul Public – Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău, înregistrată sub nr. 332/P/2019, respectiv Judecătoria Sector 6 Bucureşti, înregistrată sub nr. 5031/303/2019, iar în caz de condamnare cu executare în regim de detenţie a pedepsei, la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen. Dispune arestarea preventivă provizorie a persoanei solicitate Ciotloş Emanuel, în vederea predării către autorităţile judiciare din Marea Britanie pentru o durată de 30 de zile, ce va fi pusă în executare începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea“, conform Curţii de Apel Bacău.

The post 11 ANI și PATRU LUNI de PUȘCĂRIE pentru recidivistul care A VIOLAT și OMORÂT o FEMEIE de 65 de ani din Brusturoasa. Soțul femeii, orb, a asistat neputincios la țipetele soției appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: