Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a condus, luni, 13 ianuarie 2020, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în care au fost aprobate, prin hotărâre, noi măsuri de combatere a pestei porcine africane în județul Bacău.

În cadrul ședinței, a fost prezentat, de către directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Costel Busuioc, situația, în istoric, privind focarele de pestă porcină africană și gestionarea pentru eradicarea acesteia pe raza județului Bacău, respectiv din anul 2019 până în prezent, având în vedere apariția a 4 noi cazuri de boală în Fondul de vânătoare 29 Odobești, Fondul de vânătoare 31 Parincea, Fondul de vânătoare 33 Gioseni, Fondul de vânătoare 41 Trebeș.

Totodată, a fost prezentat stadiul implementării Planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane aprobat prin Decizia nr. 1 din 24/07/2019 a Centrului Național de Combatere a Bolilor din Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, la nivelul județului Bacău.

Prefectul Liviu Alexandru Miroșeanu a atras atenția asupra existenței focarelor în fondurile de vânătoare la porc mistreț, riscul răspândirii bolii fiind mai mare, în acest caz.

Din acest motiv, prefectul va susține, în această săptămână, o nouă întâlnire la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, la care să participe conducerea Inspectoratului Teritorial Regim Silvic și Vânătoare și administratorii fondurilor de vânătoare, cu scopul de a stabili și pune în aplicare măsurile suplimentare ce se impun pentru a putea închide focarele existente și a stopa apariția altora pe raza județului Bacău.
În urma analizelor efectuate, au fost aprobate prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, noi măsuri de combatere a pestei porcine africane în județul Bacău.

The post Noi măsuri de combatere a pestei porcine africane în județul Bacău. appeared first on JurnaldeBacau.ro.