Ne puteti urmări și pe:

În acest weekend a avut loc festivitatea de depunere a jurământului militar a Școlii de Aplicație a Forțelor pentru Operații Speciale ”Burebista”, organizată de Batalionul 53 Comando, “Smaranda Brăescu” din Bacău, la Monumentul „România Biruitoare“ din Parcul Unirii -1 Decembrie 1918 sau cum este mai cunoscut de băcăuani, Parcul Catedralei.

Este primul eveniment de acest gen organizat în garnizoana Bacău de la suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu, prin Legea 395/2005.

La ceremonie au fost prezenți: prefectul Liviu Miroșeanu, primarul Cosmin Necula, vicepreședintele CJ Adrian Popescu. După intonarea imnului național de către fanfara garnizoanei, a avut loc o slujbă religioasă. Momentul culminant a fost rostirea jurământului din partea celor 18 militari noi și sacralizarea jurământului de către preotul militar.

”Jur credință patriei mele, România!”

11 ianuarie 2020 este ziua în care participanții la Seria de pregătire SGP – parașutist comando au obținut statutul de militar rostind legământul sacru prin care s-au angajat să pună mai presus de orice dorința de a-și apăra țara, poporul român și valorile naționale.

Adresându-se participanţilor, prefectul a felicitat instructorii şi militarii care au depus jurământul pentru alegerea pe care au făcut-o astfel, apreciind Batalionul 53 “Smaranda Brăescu” – Comando ca fiind unul din cele mai respectate şi de temut corpuri de elită din Armata României.

Totodată, reprezentantul Guvernului în teritoriu le-a transmis succes în atingerea potenţialului şi victorii depline în misiunile derulate sub semnul valorilor fundamentale: iubirea de patrie, dedicarea totală, identitatea corpului de armată.

”Felicitări acestor tineri care nu au pornit pe un drum ușor, iar de astăzi au ales să facă oricând sacrificiul suprem pentru noi toți și pentru țara noastră. Gata să onoreze până la capăt legământul sacru asumat sub drapelul de luptă” a declarat primarul Cosmin Necula.



Festivitatea de depunere a jurământului militar a Școlii de aplicație a forțelor pentru operații speciale Burebista, organizată de Batalionul 53 Comando, “Smaranda Brăescu” din Bacău. www.jurnaldebacau.ro

Publicată de Jurnal de Bacau pe Sâmbătă, 11 ianuarie 2020

The post Au depus jurământul militar în Parcul Catedralei – Live appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: