Ne puteti urmări și pe:

      În cursul zilei de ieri, pompierii salvatori băcăuani au intervenit pentru lichidarea a trei incendii, gestionarea a 15 cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, o misiune de deblocare, o misiune de transport a unei persoane cu probleme locomotorii,  precum și în alte două misiuni în sprijinul comunităților.

     O situație deosebită a avut loc în comuna Palanca, sat Ciugheș, unde salvatorii din cadrul Punctului de lucru Brusturoasa au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui început de incendiu în urma căruia proprietarul, un bărbat, în vârsta de 79 ani, a fost găsit decedat.

    La sosirea la locul evenimentului pompierii au găsit incendiul lichidat de către cetățeni. În urma cercetărilor efectuate de către pompieri s-a constatat că cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza jarului căzut din sistemul de încălzire.

      Tot în cursul zilei de ieri, militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de acces în locuința unui bărbat de 69 de ani, din municipiul Bacău, strada Alecu Russo. Din nefericire, persoana a fost găsită decedată în interiorul apartamentului.

Sursa: ISU Bacău

The post Incendiul a făcut o victimă la Palanca. Un alt bărbat din Bacău a fost găsit mort în casă de pompieri appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: