Ne puteti urmări și pe:

Conform unui raport al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, în anul 2019, cele mai mari creşteri economice au fost consemnate în judeţele Bacău, Neamţ şi Teleorman. Cele mai bogate judeţe, din punct de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor, sunt Bucureşti, Cluj, Timiş, Constanţa şi Braşov. Judeţul Bacău a înregistrat o creştere spectaculoasă în anul 2019, cu o apreciere de 6,6 procente. Singurul judeţ care l-a depăşit a fost Neamţ, cu o crestere de 7%. În 2018, Bacăul a avut o creştere procentuală de 4,7. Raportat la valoarea PIB, în judeţul Bacău a fost o creştere de la 18.335 milioane lei în 2018 la 20.731 milioane lei în 2019. Pe cap de locuitor, PIB în judeţul Bacău a crescut de la 6.701 euro/cap locuitor în 2018 la 7.081 euro/cap locuitor în 2019. Şi numărul de salariaţi din judeţ a crescut. De la 109.100 în 2018 s-a ajuns la 110.800 în 2019. Creşterea salariului mediu la nivelul judeţului Bacău este spectaculoasă – în 2018, salariul mediu era de 3.736 lei, iar în 2019 a ajuns la 4.218 lei (brut ). Salariul net a crescut de la 2.270 la 2.585 lei. Regiunea Nord Est a înregistrat o creștere economică de 5,3% față de anul 2018, pe primul loc la nivel național, la egalitate cu regiunea Nord Vest. Ies în evidență performanțele reușite de Neamț (7%) și Bacău (6,6%) care înregistrează cele mai mari creșteri procentuale ale PIB-ului din toate județele țării. Cele mai slabe performanțe din regiune au fost înregistrate de Suceava (3,5%) și Vaslui (3,6%), fiind sub media națională de 4%, în timp ce Vaslui cu 4,2% și Iași cu 5,6% au înregistrat rezultate mai bune. Aceste rezultate pozitive ale Regiunii de Dezvoltare Nord Est trebuie înțelese și în contextul în care este cea mai săracă regiune a țării, fiind normal să existe un ritm mai alert de creștere față de alte zone.

Construcțiile au propulsat Bacăul

Domeniul Construcții este cel care a contruibuit cel mai mult la rezultatele din raportul intitulat „Proiecția principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în 2023”, cu o creștere de 16,3% față de anul 2018, fiind urmat de Servicii cu 5,4%, acestea fiind tendințe care se păstrează constante la nivel național. Probleme au fost în agricultură, unde s-a înregistrat o scădere de 4,9%. Raportul face previziuni optimiste și pentru viitor. Conform datelor furnizate de comisie, regiunea Nord Est va înregistra o creștere de 4,6% în 2020, 4,7% în 2021 și 4,8% în 2022.

 

The post MAI BOGAȚI! Județul Bacău, pe locul al doilea cu cea mai mare creştere economică din Moldova. Salariul net a crescut de la 2.270 la 2.585 lei appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: