Ne puteti urmări și pe:
Incendii generate de coșurile de fum
În ultimele 24 de ore, la nivelul subunităților pompierilor militari suceveni s-au înregistrat 5 incendii, în diferite zone ale județului. Patru dintre acestea au izbucnit de la nivelul coșurilor de evacuare a fumului, necurățate de funingine sau deteriorate.
Deși de această dată pagubele nu au fost însemnate, reamintim faptul că recent s-au  înregistrat incendii în care au fost mistuite gospodării întregi, și din nefericire, unele dintre ele s-au soldat chiar și cu pierderi de vieți omeneșeti.
Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor militari cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
Coșuri pentru evacuarea fumului
– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin
care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile
ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor
 Nu ignoraţi aceste recomandările pompierilor!

Sursa : ISU Bucovina Suceava

The post Multe din incendiile produse au ca principală cauză, necurăţarea coşurilor de fum. Nu ignoraţi recomandările pompierilor ! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: