Ne puteti urmări și pe:
S-a întâmplat în 2 ianuarie 1843

S-a întâmplat în 2 ianuarie 1843: La Dresda avea loc premiera operei „Olandezul zburător” („Der Fliegende Holländer”), de Richard Wagner, compusă de pe un libret scris de compozitor însuşi inspirat din romanul satiric „Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski” („Din memoriile domnului Schnabelewopski”), de Heinrich Heine. „Olandezul zburător” sau „Vasul fantomă” cum spun francezii, este prima partitură lirică wagneriană care a rămas în istoria muzicii cu statut de capodoperă.

S-a întâmplat în 2 ianuarie 1843
7
6
5
4
3 1
2 1
1
0 1

„Olandezul zburător” se înscrie în curentul romantic.Premiera operei a avut loc la Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843, sub bagheta compozitorului. Premiera în România a avut loc la 15 octombrie 1926 la Opera Română din Cluj-Napoca, cu titlul „Vasul fantomă”, fiind reluată într-o nouă producție a Operei clujene la 2 iulie 1997 și la 18 noiembrie 2000 la Opera Națională București.
       Opera se compune din 3 acte și acțiunea ei se desfășoară în largul coastelor norvegiene (care l-au impresionat pe compozitor în urma unei călătorii a acestuia în Norvegia). A fost scrisă în 1841, în urma unei călătorii furtunoase către Londra. Orchestrația a fost revizuită de compozitor de multe ori și, cel mai adesea, opera este executată ca un singur act. Wagner s-a inspirat pentru subiectul acestei opere dintr-o legendă omonimă din secolul XVII.
      Opera prezintă povestea unui căpitan olandez, care jurase că va naviga în jurul Capului Bunei Speranțe, chiar dacă aceasta îi va lua toata viața și chiar mai mult. Condamnat de diavol să navigheze la nesfârșit, are voie să debarce pentru scurt timp la fiecare șapte ani, căutând acea femeie a cărei dragoste adevărată îl va izbăvi de blestem. În timpul unei furtuni, căpitanul norvegian Daland reușește să își ducă nava într-un loc mai liniștit, când lângă el apare nava fantomatică a Olandezului zburător. Daland este de acord ca Olandezul să îl urmeze pentru a o cunoaște pe fiica sa, Senta, care s-a îndrăgostit de un portret care semăna cu Olandezul zburător.
      Încă din prima clipă Senta înțelege că Olandezul este bărbatul viselor sale, iar la plecarea lui fuge de lângă familia ei și se aruncă în mare. Dragostea și sacrificiul Sentei, dispusă să treacă prin moarte pentru dragostea ei, desfac cumplitul blestem al Olandezului, aducând mântuirea acestuia. Din neființă, sufletele celor doi se unesc pentru totdeauna. Îmbrățișați, ei urcă deasupra mării, dispărând în înaltul cerului.
      Pentru prima oară, în „Olandezul zburător” universul muzical şi poetic wagnerian este clar conturat, chiar dacă mai există pagini de certă influenţă lirică italiană, romantic germană sau grand-opéra franceză. Compozitorul foloseşte una dintre temele majore ale romantismului, care îl va preocupa pe tot parcursul vieţii marcându-i profund creaţia. Este tema dragostei care mântuieşte, a iubirii sincere care salvează păcătosul.Orchestra „Olandezului” capătă un rol principal şi dimensiuni uriaşe. Scriitura simfonică impresionantă, amplă şi detaliată, împleteşte leitmotive uşor de recunoscut. O partitură instrumentală de amplitudine simfonică, depăşind mult cadrul consacrat al unui teatru muzical.
      Personajul Olandezului, tragic în esenţa lui ca şi personajul Sentei – exaltată, extatică, transfigurată prin aspiraţia ei spre absolut – se încadrează, prin forţa lor de a trăi la intensitate maximă pasiuni supraomeneşti, în galeria marilor figuri ale teatrului liric din toate timpurile.
Surse:

https://www.opera-online.com/en/items/works/der-fliegende-hollander-wagner-wagner-1843

http://www.romania-actualitati.ro/olandezul_zburator-13066

https://www.britannica.com/topic/The-Flying-Dutchman-opera-by-Wagner

https://www.liveabout.com/the-flying-dutchman-synopsis-723745

https://destepti.ro/olandezul-zburator-sensul-si-originea-expresiei

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 2 ianuarie 1843 appeared first on Jurnal Spiritual.

Ne puteti urmări și pe: