Ne puteti urmări și pe:
S-a întâmplat în 27 decembrie 1784

S-a întâmplat în 27 decembrie 1784: Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania (declanşate la 2 noiembrie acelaşi an şi înfrânte o lună mai târziu), sunt prinşi şi închişi la Alba Iulia (la 31.I.1785 va fi prins şi Crişan; primii doi au fost traşi pe roată la 28.II.1785, pe platoul „La furci” din Alba Iulia, iar Crişan s-a spânzurat în închisoare).

S-a întâmplat în 27 decembrie 1784
1 154
2 142
3 149
4 138
5 125

      Odată cu publicarea amnistiei generale, armata austriacă a pornit spre centrul Munţilor Apuseni pe mai multe drumuri. În unele localităţi au avut loc lupte cu răsculaţii, cele mai multe fiind câştigate de iobagii români. Unele localităţi răsculate au depus armele, fiind convinse să se liniştească de către episcopii sârbi care însoţeau armata austriacă.
     Victorioşi după lupta de la Mihăileni, austriecii ocupă rapid Abrudul şi Câmpenii, iar Horea este nevoit la începutul lunii decembrie 1784, din cauza iernii, să îşi împrăştie restul de oaste rămas, cu intenţia de a reporni răscoala în primăvara anului 1785. După desfiinţarea oastei ţărăneşti Horea şi Cloşca se ascund în Munţii Apuseni, în Ţara Moţilor. Unele surse spun că doreau să plece la Viena într-o audienţă la împărat, alte surse spun că se ascundeau în aşteptarea primăverii, cu scopul de a reîncepe răscoala.
      Pe 27 decembrie 1784, fiind trădaţi de câţiva ţărani români din zona Albac, Horea şi Cloşca sunt prinşi de armata austriacă. Iată cum descrie din Abrud, la data de 1 ianuarie 1785, vicecolonelul Kray capturarea lui Horea şi Cloşca:
      „Prinderea lor s-a întâmplat în ziua de 27 Decembrie, sub un brad de jumătate găunos, în jurul căruia pusese nişte crengi de lemne şi făcuse un foc mare ca să se încălzească. Ţăranii, de cari m-am folosit eu, au dat de urma lor pe zăpada proaspătă ce căzuse de curând şi dânşii prinseră mai întâi, la o depărtare mai mică, pe un păzitor al revoluţionarilor, pe care îl siliră să le descopere locul unde se află căpitanii. Ţăranii, cari se angajase să-i prindă, erau 7 inşi la număr, dintre cari numai 4 mai aveau puşti, şi aceştia patru plecară înainte şi când se apropiară de colibă, Horia îi primi ca pe amici şi-i întrebă, dacă umblă cumva după vânat, la care ei răspunseră ca da, sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot să capete nimic şi de jumătate sunt mai îngheţaţi. Atunci Horia îi invită să şează la foc. Doi dintre ţăranii aceştia se aşezară lângă Horia şi alţi doi inşi lângă Cloşca, şi acest din urmă îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt prin comune, iar ei răspunseră că oamenii în general se plâng de mulţimea cea mare de soldaţi şi că poporul trebuie să fugă. La cuvintele aceste, Cloşca zise înjurând: “Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i alungăm la dracu”. În timpul acesta se apropiară de foc şi ceilalţi trei ţărani şi în momentul acesta cei doi ţărani credinciosi, cari aveau certificate din partea mea, anume Ştefan Trifu şi Nuţu Mătieş, se aruncară asupra lui Horia şi Closca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi inşi şi cu încă cei trei soţi, cari încă alergară la dânşii, îi prinseră şi îi legară. În timpul acesta Horia scoase din sân un volum de hârtii, cât ţii într-o mână, şi le aruncă în flăcările cele mari ale focului, dar ocupaţi cu legarea lor dânşii n-au putut să le scape din foc. În urmă temându-se, ca nu cumva să năvălească asupra lor nişte oameni de ai lui Horia, se retraseră în grabă mare cu ei într-o poiană de oi, ceva mai depărtată şi de aici dederă îndată ştire trupei de soldaţi, care înconjurase şi dânsa pădurea şi ţinutul acesta şi era ocupată cu căutarea lor. Soldaţii aceştia sosiră numaidecât şi gornicii îi predară pe amândoi. Horia şi Closca erau armaţi cu puşti şi cu lănci. Cloşca mai avea şi două pistoale, pe cari încă nu mi le-au adus. Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici hârtii, afară de 6 fl. la Cloşca. Probabil că toate lucrurile aceste le-au ascuns, pe la amicii lor, sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă. Că prinderea lor s-a întâmplat într-adevăr astfel, aceasta o confirmă unanim Horia şi Closca aici, în prezenţa mea şi a mai multor ofiţeri, şi dânşii adaogă că de aceea au stat timp aşa mult ascunşi prin păduri, fiindcă voiau să călătorească la Viena, îndată ce le sosiau banii, ce-i ceruse dela comune.”
       La 30 decembrie 1784 sunt duşi la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 ajung la Alba Iulia, unde sunt întemniţaţi în cetate, Horea într-o celulă aflată la etajul porţii Carol al VI-lea, iar Cloşca în clădirea Gărzii mari. Erau păziţi zi şi noapte de santinele postate în faţa uşii şi în interiorul celulelor.La 30 ianuarie 1785 este prins şi Crişan, care se ascundea în munţi deghizat în cerşetor. Crişan a fost şi el prins prin trădare, cu concursul unor ţărani români. El a fost adus la cetatea din Alba Iulia pe data de 1 februarie 1785 şi întemniţat tot în fortăreaţă, în temniţa de sub poarta nouă.
       Pentru răsplătirea celor care au participat la prinderea lui Horea şi Cloşca, împăratul Iosif al II-lea a dispus la 14 ianuarie 1784 recompensele. Astfel, cei şapte ţărani români din Albac care i-au prins efectiv pe Horea şi Cloşca urmau să fie eliberaţi din iobăgie, atât ei, cât şi urmaşii lor, şi să primească suma de 600 ducaţi pe care să o împartă între ei. Pădurarul Meltzer urma să primească 100 ducaţi. La capturare au colaborat, deşi nu direct, 2 ofiţeri şi 159 soldaţi din cavalerie şi infanterie. Ei au primit ca răsplată câte 50 de ducaţi ofiţerii (locotenenţii Vajda şi Jeney), câte 3 ducaţi subofiţerii şi câte 2 ducaţi soldaţii de rând. Vicecolonelul Kray a primit mulţumiri din partea împăratului.Pentru a recompensa pe cei care îi prinseseră sau contribuiseră întrucâtva la prinderea lui Horea, Cloşca şi a lui Ursu Uibaru (un conducător de rang mai mic al răscoalei), împăratul Iosif al II-lea decis atribuirea unor premii în bani şi alte beneficii.Comisarul gubernial Mihail Brukenthal a decis ca acordarea recompenselor să fie făcută în mod solemn şi public, pentru a arăta cum ştie împăratul să răsplătească pe cei care îl servesc şi pentru a-i îndemna şi pe alţii să procedeze la fel în viitor.
        Solemnitatea acordării recompenselor s-a făcut într-o zi de sâmbătă, la 5 februarie 1785, la Zlatna, când era zi de târg, dimineaţa la ora 9. A fost amenajat un pavilion, închis într-o parte cu ramuri de brad, peste care s-a pus un covor, de care s-a atârnat portretul împăratului. În pavilion a fost pusă o masă, iar pe ea pe trei talgere de argint, banii de recompensă şi diplomele de eliberare din iobăgie a ţăranilor care i-au prins pe conducătorii răscoalei. Un număr de soldaţi conduşi de căpitanul Richard flancau pavilionul şi au fost aduşi doi funcţionari pentru a da mulţimii adunate informaţiile necesare despre ce se petrece. În jurul orei 11.30 a sosit la locul acţiunii şi comisarul gubernial Mihail Brukenthal, însoţit de alte trupe, muzică şi de funcţionari şi preoţi. S-au citit în limba română rescriptele imperiale şi numele celor recompensaţi. S-au acordat celor şapte ţărani români care i-au prins pe Horea şi Cloşca diplomele de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarului Meltzer suma de 100 ducaţi. Protopopului Iosif Adamovici, care a contribuit la prinderea lui Ursu Uibaru, o medalie de aur şi 30 de galbeni, iar locuitorilor din Lupşa, care l-au prins pe acesta, suma de 70 de galbeni care să fie împărţită între ei. La final s-au tras salve de puşcă şi s-au tras clopotele la biserică. Aflând ulterior de această solemnitate publică, împăratul a dezaprobat-o, considerând că era suficient ca populaţiei doar să îi fie adusă la cunoştinţă recompensarea.La data de 5 februarie, împăratul încă nu aflase de capturarea lui Crişan (o va afla numai la 7 februarie), drept pentru care cei care l-au prins pe Crişan nu au fost introduşi în această acţiune, ei fiind recompensaţi mai târziu cu sume de bani.
       După capturarea conducătorilor răscoalei, nobilimea maghiară a cerut austriecilor, prin comitele Albei, baronul Kemeny, să îi judece ea pentru faptele lor. Cererea le-a fost respinsă, împăratul Iosif al II-lea numindu-l pe contele Jankovich să facă interogatoriul celor trei prizonieri. Întinderea răscoalei şi viteza foarte mare de propagare a acesteia a dat de gândit austriecilor, care nu au considerat că mişcarea iobagilor români a fost una întâmplătoare şi spontană. Domeniul Zlatnei şi-a cerut şi el drepturile, solicitând cel puţin participarea unui reprezentant al său la proces. Însuşi comisatul Guvernului, Mihail Brukenthal a cerut în mod repetat să asiste la proces, dar a fost refuzat, cerându-i-se în acelaşi timp să predea comisarului imperial, contele Jankovich, eventualele dovezi pe care le-ar deţine împotriva lui Horea. Din această cauză guvernatorul, Samuil Brukenthal, s-a plâns însuşi împăratului, care însă a încuviinţat atitudinea comisarului imperial.
       Sentinţa lui Horea, Cloşca şi Crişan era deja hotărâtă de împăratul austriac Iosif al II-lea. Dispoziţiile lui, date la 10 ianuarie 1785, au fost ca: „În privinţa lor în orice caz trebuie să dea un exemplu convingător, şi aşa fel regizat ca aceşti răufăcători să fie purtaţi nu numai printr-una, ci prin mai multe localităţi, pe unde şi-au săvârşit cele mai mari ticăloşii, şi arătaţi poporului de rând şi complicilor de ei amăgiţi ca o înspăimântătoare pildă, şi apoi la o zi dinainte anunţată să fie executaţi într-un chip spectacular, într-un loc capital, unde să se poată strânge un număr cât mai mare de supuşi, şi unde sunt şi cele mai neastâmpărate capete. Execuţia să se facă (…) sub autoritatea Comisiei, ca supuşii să vadă şi să fie convinşi, că aceasta e într-adevăr voinţa mea şi nu numai a Guvernului sau a dregătorilor comitatului.”
        Scopul cercetărilor şi a procesului era doar pentru stabilirea cauzelor răscoalei şi a implicaţiilor acesteia, precum şi necesitatea de a se regiza o judecată şi aduse dovezi pentru confirmarea sentinţei deja hotărâte.Ca urmare, la 26 ianuarie 1785 au început interogatoriile lui Horea şi Cloşca. S-a specificat în mod special ca aceştia să nu fie torturaţi sub nici o formă, iar interogatoriul să cuprindă un număr prestabilit de întrebări bine formulate la care conducătorii răscoalei să răspundă. Prin întrebările adresate celor trei conducători ai răscoalei austriecii doreau să afle modul în care aceştia au reuşit să mobilizeze atât de rapid ţărănimea română, legăturile secrete pe care le aveau răsculaţii între ei şi alte informaţii folositoare cu ajutorul cărora să se prevină pe viitor astfel de mişcări populare violente.Primul interogat a fost Cloşca. A trebuit să răspundă la 134 întrebări în decursul a şapte zile. A fost interogat la 26 şi 27 ianuarie şi 3,4, 21, 22 şi 24 februarie. Nu a răspuns decât la întrebările legate de activitatea sa dinaintea răscoalei. Despre răscoală, de la începutul până la sfârşitul ei, nu a răspuns aproape nimic. A tăgăduit că ar fi luat parte la răscoală în vreun fel. Despre Crişan a afirmat chiar că nici măcar nu îl cunoaşte.
       Interogatoriul lui Horea a început la 28 ianuarie şi a urmat în zilele de 31 ianuarie, 1, 4, 21, 22 şi 24 februarie. I s-au pus 118 întrebări, la care nu s-a obţinut nici o informaţie de la el.Crişan a fost interogat numai în zilele de 2 şi 5 februarie, punându-i-se 47 de întrebări, la care în parte a răspuns.Începând cu data de 5 februarie 1785 Horea şi Cloşca au fost purtaţi timp de două săptămâni, sub escortă militară, pe itinerariul Vinţ-Şibot-Binţinţi (azi Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara)-Orăştie-Deva, iar mai departe pe malul drept al Mureşului prin Şoimuş-Rapolt-Bobâlna-Geoagiu-Inuri-Vurpăr-Alba Iulia, adică pe unde răscoala bântuise cu furie mai mare, pentru ca ţăranii români să se convingă că într-adevăr cei doi au fost prinşi. Nu s-au păstrat detalii scrise despre această expunere a celor doi căpitani ai răscoalei ţărăneşti.
     La 13 februarie 1785 Crişan a fost găsit mort în celulă. El s-a sinucis prin strangulare, profitând de faptul că nu era păzit de santinele în interiorul celulei sale şi ştiind ce soartă îl aşteaptă la finalul judecăţii. A doua zi, 14 februarie, s-a pronunţat sentinţa asupra cadavrului său şi anume să fie târât la locul de execuţie, să i se taie capul, iar trupul să îi fie despicat în patru bucăţi. Capul lui Crişan a fost expus în ţeapă la Cărpiniş, iar cele patru bucăţi ale trupului său au fost expuse pe roată astfel: o parte de sus a trupului la Abrud, cealaltă parte de sus la Brad, o parte de jos la Bucium, iar cealaltă parte de jos la Mihăileni, ca avertisment şi exemplu pentru cei care ar mai îndrăzni pe viitor să se mai răscoale. Sentinţa s-a executat la 16 februarie 1785.
       Pe data de 26 februarie 1785 a fost pronunţată sentinţa lui Horea şi lui Cloşca, ce îi condamna la moarte prin tragere pe roată, trupurile lor urmând a fi dezmembrate şi expuse în diferite părţi din Munţii Apuseni, ca exemplu şi avertisment pentru cei care ar mai îndrăzni să se răscoale. Intestinele şi inimile lor urmau să fie îngropate la locul execuţiei. Condamnarea s-a făcut după codurile penale ale vremii, în baza articolului 62 despre tulburări şi tumulturi şi a articolului 90 despre tâlhării.Pedeapsa urma să fie executată mai întâi asupra lui Cloşca, apoi asupra lui Horea.Tragerea pe roată trebuia să fie făcută de jos în sus, începând cu frângerea picioarelor, apoi să li se frângă mâinile. S-a interzis aplicarea loviturii de graţie, condamnaţii fiind lăsaţi să moară în chinuri. Publicarea sentinţei a fost publicată în aceeaşi zi, între orele 10-11, în faţa clădirii gărzii mari a cetăţii Alba Iulia. Fiind de faţă o mulţime de oameni, ea s-a şi citit, în limbile germană şi română.
        Modul de execuţie prin tragerea pe roată a lui Horea şi Cloşca a fost următorul: au fost legaţi la pământ, cu membrele întinse în formă de X, iar sub mâini şi picioare li s-au introdus din loc în loc bucăţi de lemn. Între bucăţile de lemn călăul avea să aplice lovituri cu o roată de execuţie, provocând fracturarea porţiunii respective de os şi provocând mari chinuri condamnatului. Roata de execuţie era o roată obişnuită de car, cu butucul plin şi neferecată, prevăzută cu o lamă de fier ca un cuţit. Intervalul prescris pentru loviturile cu roata era de 3 minute, pentru a prelungi suferinţa condamnatului. Dacă acesta leşina după o lovitură, el trebuia trezit prin aruncarea peste el a unei găleţi de apă, iar supliciul continua. Scopul călăului era să ţină condamnatul treaz şi în viaţă cât mai mult, pentru a-l tortura cât mai îndelungat. Lovitura de graţie se dădea asupra inimii şi era letală[33]. După moartea condamnatului, trupul îi era despicat în bucăţi de către călău şi ajutoarele sale, după cum era prevăzut în actul de condamnare.
      Înainte de a fi executaţi, Horea şi Cloşca au fost împărtăşiţi de preotul ortodox Nicolae Raţ din Maierii Albei Iulii. Tot acesta le scrisese celor doi testamentele, la dictarea lor.Pentru a efectua execuţia în mod cât mai spectaculor, comisia de anchetă a cerut încă dinaintea pronunţării sentinţei, pe data de 23 februarie, comitatelor Hunedoara, Alba, Sibiu şi Cluj, să trimită în noaptea de 27 februarie la Alba Iulia câte 6 ţărani din fiecare sat, trei bătrâni şi trei tineri, fără să li se spună în ce scop. La 28 februarie guvernatorul Transilvaniei a fost informat că numai din comitatul Hunedoarei sunt prezenţi la Alba Iulia 2.515 ţărani din 419 sate. Din celelalte comitate nu se ştie câţi ţărani români au fost trimişi să asiste la execuţie.
       La ora opt şi jumătate, în ziua de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost duşi la locul execuţiei, fiecare fiind transportat pe câte un car şi însoţit de câte un preot ortodox. Erau escortaţi de un escadron de husari din regimentul de Toscana, în ţinută de paradă, de trei sute de infanterişti din regimentul Orosz, la care se adăuga un număr neprecizat de haiduci (oameni ai administraţiei de stat). Mulţimea ţăranilor adunată pentru asistarea la execuţie trebuie să fi depăşit cinci mii de persoane, la care se adaugă populaţia oraşului venită să vadă supliciul, şi funcţionarii şi nobilimea.Locul de execuţie era pregătit la sud de cetatea Alba Iulia, spre Partoş, pe un mic deal de deasupra viilor.Husarii şi infanteriştii au făcut un careu în jurul eşafodului, iar sentinţa a fost citită în faţa mulţimii de Friedrich Freiherr von Eckhard, membru al comisiei de anchetă, în limbile maghiară, germană şi română.
      Horea şi Cloşca au fost luaţi de călăul oraşului Alba Iulia, Grancea Rokoczi, şi de ucenicii acestuia. Primul a fost legat de patul de lemn, special, în formă de X, Cloşca. Execuţia lui a ţinut aproape o oră, el primind aproximativ douăzeci de lovituri de roată, după care a murit în urma acestei torturi. În acest timp Horea a fost ţinut de ajutoarele călăului, ca să asiste la execuţia tovarăşului său. Cadavrul lui Cloşca a fost dat la o parte şi în locul acestuia a fost legat Horea. Execuţia lui a ţinut mai puţin, după ce a primit câteva lovituri care i-au frânt picioarele, la ordinul lui Friedrich Eckhard, călăul i-a aplicat totuşi lovitura de graţie peste piept. După moartea lui Horea, trupul său şi a lui Cloşca au fost tăiate în bucăţi, iar inimile şi intestinele îngropate la locul execuţiei. Nu se ştie unde au fost trimise părţile trupurilor lor.Părţi din trupurile lui Horea şi Cloşca au fost expuse de autorităţile austriece în diferite locuri publice din satele din Transilvania, drept avertisment pentru iobagii români. Tradiţia populară spune că mâna dreaptă a lui Horea a fost expusă la Ţebea, judeţul Hunedoara, mai apoi ea fiind îngropată sub Gorunul lui Horea.
      O parte dintre ţăranii capturaţi în timpul evenimentelor au fost executaţi de nobilimea maghiară, fără judecată, în cele mai oribile moduri, drept răzbunare. O altă parte a fost întemniţată şi a fost eliberată doar după ce împăratul Iosif al II-lea a decretat amnistia pentru toţi participanţii la răscoală. Cei consideraţi mai periculoşi dintre răsculaţi au fost deportaţi în zone mai îndepărtate de localităţile lor de baştină, în Banat şi în Maramureş.În urma răscoalei iobagilor români din Munţii Apuseni s-au emis unele decrete imperiale care aveau rolul de a le uşura situaţia economică, dar acestea au avut un ecou prea slab pentru a conta semnificativ pentru aceştia. Ei au rămas în continuare iobagi până în anul 1848.
      Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan a avut un important rol în cristalizarea conştiinţei naţionale a românilor din Munţii Apuseni, cu serioase implicaţii în deceniile ce vor urma, contribuind la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918.
Surse:
Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul III, ediţia a V-a, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2007
Prodan, David – Răscoala lui Horea, volumul I şi II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
Nicolae Josan – Românii din Munţii Apuseni de la Horea şi Avram Iancu la Marea Unire din 1918, Editura ALTIP, Alba Iulia, 2001

http://www.dacoromania-alba.ro/nr20/220.htm

http://www.condeiulardelean.ro/articol/230-de-ani-de-la-martiriul-lui-horea-closca-si-crisan

https://adevarul.ro/locale/alba-iulia/ospatul-tradatorilor-horea-closca-crisan-rasplata-oferita-ordinul-imparatului-viena-1_56d01cf15ab6550cb83adabe/index.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/11/02/rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-235-de-ani-izbucneste-in-transilvania-rascoala-taraneasca–395146

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 27 decembrie 1784 appeared first on Jurnal Spiritual.

Ne puteti urmări și pe: