Ne puteti urmări și pe:
S-a întâmplat în 26 decembrie 1883

S-a întâmplat în 26 decembrie 1883: S-a născut pictorul francez Maurice Utrillo, pictor citadin ce a imortalizat scene din cartierele Parisului, în special din Montmartre (n. Paris – d. 5 noiembrie 1955, Dax).Născut în 1883, în a doua zi de Crăciun, în cartierul Montmartre din Paris, Maurice Utrillo a fost fiul Mariei-Clémentine Valadon, care avea să fie cunoscută ca pictoriţă sub numele de Suzanne Valadon. Mama lui avea doar 18 ani când l-a născut, iar tatăl nu a fost declarat în acte.

S-a întâmplat în 26 decembrie 1883
0 145
1 147
2 138
3 143
4 132
5 119
6 103
7 86
8 71
9 54
10 45
11 40
12 32
13 28
14 18
15 15
16 13
17 12
18 8
19 5
20 4
21 3
22 2
24 2

   În actul de naştere mama se declara „croitoreasă”, deşi îşi încercase deja talentul la desen, mai mult sau mai puţin în formă organizată. Târziu, avea să fie scoasă la iveală identitatea tatălui, Adolphe Tarabant precizând că era „un anume Boissy”, boem incorigibil, profund marcat de alcoolism, care acoperea, cu o detestabilă pictură, pânze ce le îngrămădea la el, renunţând să le plimbe pe la negustorii de brocantă montmartrezi.”Cum a ajuns fiul Suzannei Valadon să poarte numele Utrillo ţine într-o oarecare măsură de hazard. După ani de viaţă destul de precară, Suzanne s-a căsătorit cu un „om cu desăvârşire distins”. Soţul nu a consimţit însă, nici în ruptul capului, să recunoască fiul Suzannei şi a recurs la un subterfugiu: a găsit un amic dispus să dea numele său lui Maurice, fapt consfinţit printr-un act din 8 aprilie 1891. Tatăl adoptiv era Miguel Utrillo y Molins, pe care de altfel Suzanne îl cunoscuse.
        Maurice a devenit în scripte Utrillo, fiu al „unui om de litere, ziarist, pictor, arhitect, una dintre cele mai simpatice figuri ale Spaniei contemporane”, după cum menţionează acelaşi Tarabant în lucrarea Utrillo, apărută în 1926.Copilul a crescut până atunci în grija bunicii sale Magdeleine Céline Valadon, la Pierrefitte-sur-Seine (azi Seine-Saint-Denis), şi această absenţă a mamei avea să-şi spună cuvântul.Suzanne a continuat să pozeze pentru artişti ca Puvis de Chavannes, Toulouse-Lautrec, Degas, Renoir, să ia lecţii de pictură şi să deseneze, în vreme ce copilul Maurice traversa lungi perioade de tăcere, părea o fire închisă, necomunicativă, răbufnind din când în când şi lansând vorbe de o teribilă violenţă. La un moment dat a fost chiar suspectat de debilitate mintală.
         Maurice a schimbat mai multe şcoli. Trăia, fără îndoială, un sentiment de frustrare, din cauza abandonării de către mama sa. Nimeni nu bănuia în el pictorul extraordinar de mai târziu. În plus, viciul care l-a marcat întreaga viaţă, alcoolul, a apărut încă de la vârsta adolescenţei. Trimis la colegiul Rollin, ca elev extern liber, a scăpat întrucâtva de orice supraveghere. Se spune că economisea din banii de tren (seara era nevoit să se întoarcă acasă, la Montmagny, la 10 kilometri de Paris), pentru a-şi procura o sticlă de vin. Era, totuşi, capabil să disimuleze destul de bine, cel puţin la şcoală, până la un punct, când a trebuit retras de la colegiu. În ciuda intervenţiilor Suzannei, nici nu vroia să audă de pictură. Crizele au început să se succeadă îngrijorător.
        La începutul anului 1904 a fost internat pentru prima oară, cercetat cu atenţie de psihiatri, dus la dezalcoolizare, la spitalul Sainte-Anne din Paris. Astfel a început, pentru el, calvarul unei vieţi frânte între o boemă stranie până la un punct, în atmosfera cartierului Montmartre, căruia i-a dedicat cea mai mare parte a creaţiei sale, şi desele încercări de reechilibrare prin tratament medical.Desigur, toate acestea nu ar avea relevanţă, dacă nu am observa că pictorul care nu poate fi uşor înscris într-un curent nu poate fi despărţit de omul cuprins adesea de acea febră mistuitoare a boemiei moştenită probabil de la tatăl său sau şi datorată, în bună măsură, unei copilării pline de incertitudini. Ca o revanşă, poate, refugiul său în peisajul citadin, atât de familiar, pe care îl pictează cu o frenezie aparte, într-un ritm ameţitor, vrând parcă să demonstreze că aparţine în exclusivitate acelui spaţiu, amestec de pitoresc, de sublim şi de sordid.
       Primele picturi ale lui Utrillo datează din anii 1905-1906: sunt peisaje din Montmagny şi Monmartre, în care împrumută tehnica impresionistă a unor Pissarro şi Sisley.E însă mai degrabă un pictor sumbru, preferând tonuri închise de ocru. S-a vorbit chiar de o perioadă impresionistă (1907-1908), ani în care s-a împrietenit cu André Utter, alături de care a pictat în Montmartre.Prietenul, tovarăş de mamă alcoolică, l-a trădat repede. În 1909, Suzanne, care tocmai îşi părăsise soţul, pe Paul Mousis, s-a mutat la tânărul André Utter, cu care s-a căsătorit după cinci ani.
         Începând din 1909, Maurice Utrillo a pictat un număr uriaş de tablouri, peisaje din Montmartre, în care apar străzi, case, cârciumi familiare unei lumi poate uşor debusolate, dar trăind într-un mod, nu o dată, contradictoriu, excesiv şi, fără îndoială, spectaculos, nu numai prin revărsarea de picanterii. Este aşa-numita „perioadă albă” a picturii lui Utrillo (1909-1914), începutul epocii lui de glorie după prima participare la o expoziţie, în 1909. În acest an, galeristul Louis Libaude i-a cumpărat tablouri cu peisaje din Montmartre, Perrefitte şi Montmagny. În aceeaşi perioadă, Utrillo s-a împrietenit cu pictorul  Alphonse Quizet.Utrillo a început să trăiască exclusiv din pictură şi legenda s-a înfiripat rapid. Se pare că, pentru a-şi plăti băutura la cârciumă, picta rapid un tablou. Sigur, amănunte de acest gen fac deliciul unui anumit public, dornic dintotdeauna să afle cât mai multe detalii, dacă se poate, scandaloase, din viaţa unui artist. Iar existenţa lui Utrillo, care frecventa cabarete şi cârciumi pline de boema din Montmartre, căreia i se dăruia, e plină de „incidente” de tot felul. Era însă bine primit peste tot, indiferent de starea în care se afla.
       Utrillo frecventa cabaretul „Lapin Agile”, cârciumile „Belle Gabrielle” şi „Adèle”. Se spune că unicul mod de a-l împiedica pe Utrillo să-şi expună punctul de vedere era să-i dai să bea, fiindcă dormea după beţie fără să facă zgomot.Victimă a repetatelor abuzuri de alcool, Utrillo a fost condamnat în 1911 de un tribunal corecţional pentru atentat la pudoare. În anii următori, a fost internat în repetate rânduri în clinica doctorului Revertégat din Sannois.La 2 martie 1914, Utrillo a vândut la o licitaţie un tablou reprezentând Notre Dame, pentru suma de 400 de franci, intrând astfel în atenţia colecţionarilor. Totuşi, se spune, nu lucra neapărat pentru a vinde, ci doar ca să bea.Între 9 şi 26 decembrie 1914 a fost internat în clinica psihiatrică a spitalului Sainte-Anne, după repetate acte de agresiune, apoi, până pe 18 ianuarie 1915, în ospiciul din Villejuif, în urma unei tentative de sinucidere. Medicii au pus diagnosticul de „degenerescenţă mentală pe fond de alcoolism cronic”.În tot acest timp a continuat să picteze, în tablourile sale predominând formele şi tonurile albe.
       Între anii 1915 şi 1921, a suferit numeroase recidive de abuz alcoolic şi a fost internat în diverse clinici sau ospicii: Sainte-Anne şi Villejuif, clinica doctorului Vicq din Aulnay-sur-Bois, azilul doctorului Rivault, d’Allomes din rue de Picpus.Deşi dobândise ceva notorietate, tablourile nu i se vindeau pe sume mari. Se pare că era total dezinteresat de acest aspect. Câteva sute de pânze datează din acest deceniu, pentru ca după 1920 pictorul să fie într-adevăr celebru şi să fie recunoscut de guvernul francez care, în 1929, l-a decorat cu Legiunea de Onoare.
       În 1921 a petrecut un concediu la ţară, într-o localitate din apropierea oraşului Lyon. Tablourile sale au devenit tot mai apreciate, predominând de această dată tonalităţile vii, multicolore. Stilul său a evoluat după primul război mondial. De la imaginile impresioniste de la început, de la o anumită viziune naivă, a trecut la peisaje mult mai elaborate, în care pare a căuta o perspectivă fără sfârşit: străzi, clădiri văzute în perspectivă, spaţii binecunoscute, reinterpretate în perioade diferite, în funcţie de starea trăită, în lumină diferită, ceea ce aminteşte de practica impresioniştilor, de care totuşi Utrillo s-a distanţat substanţial odată cu maturitatea, pictura sa nerefuzând accente expresioniste. Utrillo a avut însă o „voce” singulară, nu seamănă cu nimeni. A pictat în mai multe variante Biserica Sacré-Coeur din Montmartre, Moulin de la Galette, casa lui Berlioz.Utrillo a început să fie imitat, circulând nenumărate falsuri. Semna invariabil cu numele întreg, căruia îi adăuga un V., de la Valadon.
      Utrillo a fost internat periodic pentru cure de dezalcoolizare, a revenit şi a pictat cu aceeaşi frenezie. A trecut drept un artist blestemat, emblemă care a devenit aproape un clişeu, mai ales că era raportată la o existenţă atât de tulbure.În 1922, „Catedrala din Moulins”, expusă la Salonul de toamnă, i-a adus elogiile criticii, succesul fiind pentru el unul neobişnuit. Cerul plumburiu de la început se înseninează, în ultima perioadă domină tonurile de alb-gri cu nuanţe de roz-pal. În 1926, Serghei Diaghilev i-a comandat decorul şi costumele pentru baletul „Baraban”.În 1935 s-a căsătorit cu Lucile Valore Pauwels, alături de care s-a instalat la Vésinet, într-o casă pe care pictorul a numit-o „À la bonne Lucie”. Lucile a jucat un rol important în viaţa lui Maurice Utrillo, l-a supravegheat să nu recadă în alcoolism, i-a încurajat activitatea artistică şi i-a gestionat situaţia financiară haotică.
       La 7 aprilie 1938, a murit Suzanne Valadon. După război, în 1947, a realizat un ciclu de guaşe care au fost litografiate color pentru volumul „Montmartre trăit” de Francis Carco. În acelaşi an a fost subiectul unui film documentar de Pierre-Gaspar Huit, „Viaţa dramatică a lui Maurice Utrillo”. În 1948, a murit André Utter.
Utrillo a pictat decorurile pentru opera lui Charpentier, „Louise”, care a avut premiera la 2 februarie 1950, la Opera Comică. În această ultimă perioadă, a reluat, parcă la infinit, temele de altădată, pictând în acelaşi ritm susţinut. În ultimii ani a dus o viaţă austeră, continuând să picteze mult, dar cu mai puţină strălucire, reputaţia lui în continuă creştere fiind asigurată de expoziţii retrospective.
      La 17 octombrie 1955 a primit o ultimă distincţie: Medalia de Aur a oraşului Paris. Maurice Utrillo a murit la 5 noiembrie 1955, la Dax, localitate balneară unde se găsea cu soţia sa, Lucile.Patru zile mai târziu a fost înmormântat în Cimitirul Saint-Vincent din Montmartre, la funeralii participând 50.000 de persoane. Deschis în 1995, în muzeul din Sannois sunt expuse cca. 40 de tablouri realizate de Suzanne Valadon și de Maurice Utrillo; muzeul are un centru de documentare și o bibliotecă gestionată de Asociația „Maurice Utrillo”, creată în 1963 de văduva artistului.
Surse:

Jean Fabris,Jean-Pierre Thiollet et al.: Utrillo, sa vie, son œuvre. Éd. Frédéric Birr, Paris, 1982

http://www.utrillo.com/en/content/biography-maurice-utrillo

https://www.bzi.ro/caracteristicile-operei-artistice-a-lui-maurice-utrillo-768228

http://www.artnet.com/artists/maurice-utrillo/

https://www.britannica.com/biography/Maurice-Utrillo

http://www.gazetademaramures.ro/maurice-utrillo-pictorul-damnat-17099

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 26 decembrie 1883 appeared first on Jurnal Spiritual.

Ne puteti urmări și pe: