Ne puteti urmări și pe:
Prinși cu zeci de elemente pirotehnice

Poliţiştii vasluieni cercetează un bărbat de 51 de ani din Vaslui, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 126 din 1995 (republicată).

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui efectuează cercetări față de un bărbat de 51 de ani din municipiul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 și P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.


Prinși cu zeci de elemente pirotehnice

Oamenii legii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Vaslui au efectuat două percheziții domiciliare pe raza municipiului Vaslui, ocazie cu care au depistat și ridicat în vederea confiscării a unui număr de 26 200 articole pirotehnice din categoriile F1, F2 și F3 cu o valoare de aproape 5 000 lei.

Cu ocazia activităților desfășurate au fost identificate și ridicate 12 detectoare de metale pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de proveniență sau autorizații de deținere. În cauză urmează a fi dispuse măsuri legale conform O.G. 43/2000 (republicată) privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național.

POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

În perioada sărbătorilor de iarnă, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.

Produsele obţinute în rezultatul arderii acestora pot influenţa dăunător mediul ambiant. Înainte de a folosi produsele pirotehnice, studiaţi atent instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalajul produsului.
Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.
Cristina Rădulescu

Articolul Prinși cu zeci de elemente pirotehnice apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: