Ne puteti urmări și pe:
Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului.
În Biserica Ortodoxă Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: în ziua prăznuirii Sfântului Vasile, în Ajunul Botezului Domnului, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia şi sâmbăta din Săptămâna Patimilor şi în ziua Ajunului de Crăciun.
În celelalte duminici şi zile de peste an se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, exceptie făcând zilele aliturgice şi zilele din Postul Mare în care se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
Ziua Ajunului este zi de ajunare, adică de nemâncare până după oficierea Liturghiei Sfântului Vasile Cel Mare.  Postul Crăciunului se încheie pe 25 decembrie, în ziua praznicului Nasterii Domnului, după Sfanta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Craciunului este zi de post.
Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia
Originară din cetatea Romei, Eugenia a plecat împreună cu părinţii la Alexandria, după ce aceştia au primit de la împărat o înaltă dregătorie. În cetatea Alexandriei, Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii: s-a îmbrăcat bărbăteşte, a luat cu ea două slujnice şi, într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus apoi la episcop şi a primit de la el sfântul botez. Eugenia şi-a tuns părul capului, s-a numit “Eugeniu” şi s-a dus la o mănăstire, unde a trăit în osteneli, nevoinţe şi privegheri. Strălucea ca o candelă, aşa că fraţii l-au rugat să le fie stareţ. N-ar fi vrut, dar, silit de cuvintele şi de dragostea lor frăţească, “Eugeniu” a primit.
Dar o femeie, Melantia, neagră la suflet, venită, chipurile, ca să se roage la mănăstire, s-a îndrăgostit de chipul lui “Eugeniu”. Ea s-a prefăcut că e bolnavă şi l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună despre “boală”, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia aceste vorbe cu lacrimi, iar cuvintele ei i-a mişcat inima stareţului. Curat la inimă fiind, acesta a primit-o fără să-şi dea seama de viclenia ei. Când s-a văzut singură cu stareţul, desfrânarea i-a aprins şi mai mult inima Melantiei.
Aprinsă de patimă, ea a încercat să aducă ocară şi păcat asupra lui “Eugeniu”, dar, pentru că nu a reuşit, s-a dus la prefectul oraşului – nimeni altul decât tatăl Eugeniei – şi a făcut plângere împotriva stareţului. Ea a spus că acesta înşeală femeile cinstite, folosind vorbe viclene, şi că ar fi necinstit-o şi pe ea. Auzind acestea, prefectul s-a umplut de mânie şi a trimis să-l aducă la el pe Eugeniu şi pe monahi. Să-i aducă legaţi ca pe nişte păcătoşi, mincinoşi şi făcători de rele, să se înfăţişeze înaintea scaunului de judecată şi să dea socoteală.
Dar Dumnezeu a făcut-o de ruşine pe Melantia, când Eugenia a mărturisit că este femeie şi că este fiica prefectului. Însuşi prefectul a ales să fie botezat în religia creştină. Iar mai târziu, Eugenia avea să-L proslăvească pe Domnul prin moarte de martir, la Roma.
            La mulţi ani celor ce poartă numele Eugenia, Eugeniu!
              Sursa : Doxologia.ro

The post 24 decembrie – Sfânta Muceniță Eugenia; (Ajunul Crăciunului) La mulţi ani, Eugenia, Eugeniu! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: