Ne puteti urmări și pe:
1 Copie 3

S-a întâmplat în 20 decembrie 1808, 20.XII. / 1809, 1.I.: S-a născut (la Miskolc/Ungaria) cărturarul Andrei Şaguna, mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria (din 1864); unul dintre preşedinţii Adunării Naţionale de la Blaj (3/15 mai 1848) şi şeful delegaţiei trimise la Viena pentru a susţine pe lângă împărat drepturile românilor transilvăneni; contribuţii la dezvoltarea învăţământului şi a presei în limba română, precum şi la întemeierea şi activitatea societăţii ASTRA (1861), fiind primul ei preşedinte; membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1871 (m. 1873).

0 113
1 113
2 105
3 110
4 98
5 88
6 75
7 61
8 49
9 39

        Mitropolitul Andrei Şaguna (Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, mitropolitul Transilvaniei, cu zi de pomenire la 30 noiembrie în calendarul creştin ortodox) s-a născut în Miskolc, Ungaria, la 20 decembrie 1808/1 ianuarie 1809, într-o familie de macedo-români din Balcani.Studiile gimnaziale le-a făcut la Miskolc şi Pesta, cele superioare – filosofie şi drept – la Universitatea din Pesta (1826-1829), iar cele de teologie la Seminarul Ortodox din Vârşeţ (din 1829).
     După terminarea studiilor teologice, a intrat în mănăstirea sârbească „Hopovo”, unde a fost tuns în monahism sub numele de Andrei (24 octombrie 1833); hirotonit ierodiacon (februarie 1834); ieromonah (29 iunie 1837).În 1846, a fost numit vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu; ales episcop în 1847. A fost numit arhiepiscop şi mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Transilvaniei, în 1864, stabilindu-şi reşedinţa la Sibiu.
       Mitropolia Transilvaniei, cu cele două eparhii sufragane, Arad şi Caransebeş, a fost reînfiinţată în 1864. După acest eveniment, Andrei Şaguna a convocat un sinod la Sibiu (1868), care a aprobat statutul organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania.Principiile fundamentale ale acestui statut, autonomia faţă de stat şi sinodalitatea (participarea laicilor alături de clerici la conducerea bisericii), au stat la baza statutului de organizare al BOR din 1925 şi al celui din 1948.
      Mitropolitul Şaguna a fost primul preşedinte al „Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA, 1861-1866). A întemeiat ziarul „Telegraful Român, gazetă politică industrială, comercială şi literară”, în anul 1853.Îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor, ctitor de biserici şi şcoli; Andrei Şaguna a fost ales membru de onoare al Societăţii Academice Române la 7 septembrie 1871.A fost deosebit de activ pe plan politic, îndeplinind un rol de seamă în anii 1848-1849. A fost preşedinte al Marii Adunări Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare să prezinte revendicările româneşti împăratului la Innsbruck, Olmütz şi Viena, apoi Guvernului din Pesta.
       În anii următori, a prezentat în mai multe rânduri memorii către împărat, cu doleanţele naţiunii române. După 1860 a fost membru în Senatul imperial din Viena, în perioada 1863-1865 a fost deputat în Dieta Transilvaniei, copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor de la Sibiu (1861) şi al Congresului naţional al românilor de la Alba lulia (1863).După crearea statului dualist austro-ungar (1867), a fost mentorul direcţiei „activismului” în viaţa politică a românilor transilvăneni. îndrumător şi sprijinitor al preoţimii şi al credincioşilor.
     Andrei Şaguna a trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament, fiind prohodit de un singur preot, „fără predică şi fără pompă”.În 21 iulie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea mitropolitului Transilvaniei Andrei Şaguna (30 noiembrie).
Surse:
Păcăţian, Teodor V. – Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif

Predescu, Lucian – Enciclopedia României – Cugetarea

https://www.crestinortodox.ro/sfinti/andrei-saguna-125595.html

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/06/16/o-personalitate-pe-zi-andrei-saguna-mitropolitul-transilvaniei–327013

https://doxologia.ro/sfantul-ierarh-andrei-saguna-mitropolitul-transilvaniei

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mitropolitul-andrei-saguna-un-luptator-pentru-cauza-romanilor-din-ardeal

Alte articole găsiţi aici.

Nicolae Uszkai

The post S-a întâmplat în 20 decembrie 1808, 20.XII. / 1809, 1.I. appeared first on Jurnal Spiritual.

Ne puteti urmări și pe: