Ne puteti urmări și pe:

Foc pus intenționat la o gospodărie din Petru Vodă

În această dimineață, în jurul orei 05.00, prin apel la serviciul ,,112”, pompierii de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în satul Petru Vodă din comuna Poiana Teiului. Din fericire, nu au fost anunțate victime. Potrivit ISU Neamț, cineva ar fi pus focul intenționat pentru a genera incendiul.

foto cu caracter ilustrativ

La această misiune au fost trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

,,Incendiul se manifesta la podul locuinței. Pompierii au stins incendiul și au stabilit cauza probabilă de producere a incendiului ca fiind acțiunea intenționată”, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț.

 

În astfel de cazuri, dacă focul a fost pus intenționat vor fi făcute cercetări în acest sens.

Articolul Foc pus intenționat la o gospodărie din Petru Vodă apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: