Dragi părinţi, nu mi-o luaţi în nume de rău! În toată frumuseţea acestor zile de Iarnă, neiarnă în pregătirile pentru sfânta sărbătoare a Crăciunului, Anului Nou, Bobotezei, copiii noştri trebuie să ştie că la Crăciun ne bucurăm de Naşterea Salvatorului omenirii, a Lui Iisus Hristos, nicidecum de Ziua lui Moş Crăciun. Copiii trebuie să ştie că Moş Crăciun este un bătrânel care aduce daruri copiilor cuminţi şi omul a făcut atât de frumos ca acest eveniment să fie în preajma Naşterii Lui Iisus. Aşa cum Dumnezeu Tatăl ne-a dăruit Bucuria Naşterii Fiului Său, astfel şi noi oamenii ne dăruim unul atuia, bucurii. Povestea lui Moş Crăciun, în tradiţia europeană, aici: https://romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/totul-despre-mos-craciun-436530
Nu vreau să vă bat la cap dar trebuie ca ai noştri copii să ştie că, frumuseţea colindelor, brazii împodobiţi, bucatele alese, Moş Crăciun toate sunt pentru a anunţa şi vesti Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi bine ar fi ca ale noastre odrasle să ştie din Noul Testament, Istoria Naşterii Lui Iisus, la Betleem ( Viflaim ) din Maria Fecioară, cu puterea Duhului Sfânt Dumnezeu.
În dumneavoastră, dragi părinţi stă puterea şi sarcina de a vea pe mai târziu un copil, adolescent care să ştie să discearnă între mit şi realitate, între vaca mov de pe eticheta unei mărci de ciocolată şi gustul acelui produs.
           Spor în toate şi Sărbători binecuvântate!

Iulian Iustin Melinte

The post Şi totuşi, de Crăciun îl slăvim pe Iisus, Mântuitorul, născut la Betleem….nu e ziua lui Moş Crăciun. Părinţi, atenţie ce vă învăţaţi, copiii! Spuneţi-le despre Pruncul Sfânt, Iisus! appeared first on JurnaldeRadauti.ro.