Ne puteti urmări și pe:
Tiberiu, nu apucă să stea întins decât jumătate de oră. Mirosea atât de frumos în odaie a brad, a copt şi chiar cojile de portocale de pe masă, încă răspândeau acea mireasmă unică, de citrice.
Aţipi învăluit de pacea din juru-i, de liniştea ajunului de Crăciun. Nu dură mult acea stare căci telefonul îl făcu să tresare şi-n secunda doi, stătea în şezut pe marginea patului. A răspuns atât, la telefon : – Am înţeles!
Se echipă pe dată, îşi sărută pruncul de doar un an pe frunte îşi îmbrăţişă soaţa şi făcându-şi cruce, ieşi din casă. Pe casa scării se auzeau colinde vechi, cântate de un grup de  adolescenţi. Ce frumos cântau! E ajunul Crăciunului….dar cineva are nevoie de noi. Oameni ca noi suferă şi noi trebuie să fim acolo. Aşa îşi spunea de fiecare dată, când pleca în misiune.
Ajuns la unitate, se echipă degrabă îşi luă materialele în primire şi urcă în maşina burduhănoasă alături de ceilalţi camarazi pe care îi salută cu o strângere de mână. Pe drum a aflat că în comuna învecinată a izbucnit un incendiu, la o casă care avea în curte butelii. Butelii de vânzare. Se mai ştia că au şi explodat şi e dezastru în zonă.
A fost o noapte groaznic de grea. Unul din camarazi a suferit arsuri, altul şi-a fracturat o mână…totul arăta ca un câmp de luptă…iad, nu alta. Au fost şi două victime, bunică şi fiică. Au reuşit totuşi să salveze animalele din grajd şi să oprească extinderea flăcărilor la gospodăriile învecinate.
Se luminase de ziuă şi Tiberiu, rămăsese pe acoperişul fierbinte să-şi tragă sufletul. Şi-ar fi dorit să fie zăpadă în prima zi de Crăciun. Abia, după prima înghiţitură de apă şi-a dat seama că i-a prins Crăciunul, echipaţi de luptă, mirosind a fum şi răvăşiţi după lunga noapte. Îl ustura pieptul şi continua să ia câte o înghiţitură de apă….Şi-ar fi dorit o cană de lapte fierbinte dar era sătul de fierbinte, de arsura locului.
Tiberiu, privi departe. Locotenentul îl întrebă dacă e bine…..Doar mă doare puţin spatele, îi răspunse.  – Eiiii, e de la aripi, Tibi. Încet, încet îţi cresc şi ţie aripile…de Înger.
Wow….aripi de înger! Ce şugubăţ şi dom lent, cică îmi cresc aripi.
Da! Ei sunt Îngerii noştri, cărora le cresc Aripi din dragoste către Oameni, dragi prieteni! Acuşi e Crăciunul! Nu uitaţi să mergeţi cu colindul şi pe la îngerii de lângă noi. Tare se vor mai bucura….numai să-i găsiţi pe acasă că sunt mai mereu plecaţi….să salveze vieţi şi destine.
Sărbători fericite, Îngeri dragi!
                                                                       Iulian Iustin Melinte

The post Poveste de Crăciun cu un pompier militar. Îngerii cărora le cresc aripi, din dragoste pentru Oameni appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: