Ne puteti urmări și pe:
Cruzimea și nepăsarea oamenilor traversează toate granițele vârstei, dar și pe cele sociale sau economice, studiile aratând că abuzul animalelor este practicat atât în ​​zonele rurale, cât și în zonele urbane, atât de copii, cât și de adulți și chiar și de vârstnici.
Actele de cruzime față de animale nu sunt simple indicii ale unui defect de personalitate al individului, ci este dovedit științific că ele sunt simptome ale unor tulburări, ale unor dezechilibre psihice grave. În plus, cruzimea intenționată față de animale este chiar corelată cu alte crime, cercetările din psihologie și criminologie aratând că oamenii care comit acte de cruzime față de animale nu se opresc acolo – mulți dintre ei se îndreaptă și către semenii lor.
România este unul dintre statele lumii care sancționează cruzimea împotriva animalelor prin Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Cal supus unui rău-tratament, de stăpânul său. Fotografie realizată, postată de doamna Mirela Chidon Frunză, pentru că-i pasă. Calul este legat cu un lanţ de picior…se poate lega doar cu hăţurile.

Prin rău-tratament ar trebui să înțelegem comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum și neasigurarea condițiilor anterior menționate.
         Mulţumim doamnei Mirela Chidon Frunză pentru foto/postare!

,,Cal legat cu un lanț de picior pe spațiul verde dintre Călărași și Bogdan Vodă…”

 

The post Dacă are hăţuri, de ce-l mai legi cu lanţul de picior, Omule? Rădăuţi…2019, cal aşteptându-şi stăpânul appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: