Ne puteti urmări și pe:
Marți, 10 decembrie 2019,  de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, în sala de conferințe a unui hotel din municipiul Rădăuţi, s-a desfășurat workshop-ul intitulat „Cum să predăm copiilor teme legate de refugiați, azil și migrație”, organizat de Consiliul Național Român pentru Refugiați cu sprijinul Agenției ONU pentru Refugiați – UNHCR România. La activitate au participat cadre didactice de la instituțiile de învățământ din zona Rădăuți, în special de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”. Cei doi traineri care au orchestrat în mod inspirat manifestarea, Ana Cojocaru și Andreea Ghimpu-Lupașcu, reprezentante ale Consiliului Național Român pentru Refugiați, au prezentat asistenței, într-o manieră atractivă și interesantă, repere valoroase legate de situația refugiaților, condițiile de viață și provocările cu care se confruntă aceștia, modalitățile de integrare educațională, socială și culturală, condițiile de asistență, gestionare și monitorizare a migranților și solicitanților de azil, precum și alte aspecte relevante referitoare la problema pusă în discuție. Pe lângă interesul pentru acest subiect de actualitate, prezența cadrelor didactice de la cele două instituții de învățământ rădăuțene a fost motivată și de faptul că în aceste școli există elevi proveniți din Centrul Regional de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil. Pe lângă descrierile situației actuale cu privire la solicitanții de azil și refugiați, studii de caz și aspecte referitoare la implicarea autorităților, a agențiilor și organizațiilor non-guvernamentale, în cadrul atelierului de lucru a fost prezentat și Kit-ul Educațional „Teaching About Refugees”, un instrument pedagogic valoros, menit a facilita procesul de integrare a copiilor ce dețin statut de refugiați.
Mediatorii acestui curs au fost doamna inspector Angela Sehlanec şi doamna profesoara de limba şi literatura română  de la Colegiul Naţional ,,Eudoxiu Hurmuzachi”, Maria Epatov.
Sursă şi text : Domnul , profesor Florin Popovici, căruia îi mulţumim pentru semnalare şi informaţii

The post Ziua Internațională a Drepturilor Omului marcată de cadre didactice de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă”, Rădăuţi appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: