Ne puteti urmări și pe:
Zămislirea Sfintei Fecioare Maria este prăznuită pe 9 decembrie. De amintit că Sfântul Ioachim era din seminţia lui Iuda şi descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din seminţia lui Levi. Ana s-a căsătorit în Nazaret cu Ioachim şi la bătrâneţe a născut-o pe Maica Domnului. Cei doi duceau o viaţă curată înaintea lui Dumnezeu şi la fiecare praznic luau două părţi din câştigul lor pentru a dărui săracilor şi lui Dumnezeu. Din Sinaxar aflăm că într-o zi, pe când erau bătrâni, au ajuns în Ierusalim să jertfească Domnului. Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: „De ce aduci darul înaintea mea? Oare nu ştii că nevrednic eşti să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat seminţie în Israel?”. După această mustrare, Ioachim a plecat ruşinat şi defăimat şi nu s-a mai întors acasă, ci a mers în pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea lui rod pântecelui Anei. La fel şi Ana, înălţa neîncetat rugăciuni către Dumnezeu. În urma acestor rugăciuni, Dumnezeu trimite pe îngerul Său şi le binevesteşte naşterea Maicii Domnului, care a fost spre mântuirea a tot neamul omenesc.
Deci, Sfinţii Ioachim şi Ana au fost lipsiţi de copii până la vremea bătrâneţii, când Arhanghelul Gavriil s-a pogorat la fiecare din ei, binevestindu-le zămislirea Fecioarei Maria. Din dragoste pentru oameni, Dumnezeu a făcut roditor pântecele sterp al Anei, care la vremea rânduită a născut prunc de parte femeiască, pe Sfânta Fecioară Maria.
“Astăzi legăturile nerodirii de fii se dezleagă; că Dumnezeu auzind pe Sfinţii şi Drepţii Ioachim şi Ana, mai presus de orice nădejde le-a făgăduit lămurit că vor naşte pe Fiica Lui Dumnezeu, din care S-a născut Cel Necuprins, Om făcându-Se, poruncind Îngerului să-i strige: Bucură-te cea Plină de har, Domnul este cu tine!” (Tropar la Zămislirea Sfintei Fecioare Maria)

Sursa : Doxologia.ro

The post Astăzi, 9 decembrie, Biserica prăznuieşte Zămislirea Sfintei Fecioare Maria din părinţi Ioachim şi Ana, cu puterea Lui Dumnezeu appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: