Ne puteti urmări și pe:

,,Tu poți face lumină”, o campanie anticorupție în județul Neamț

Corupţia, fie că se manifestă sub forma unor acte sistematizate şi profund elaborate, fie că se produc spontan, fără nicio pregătire prealabilă, rămâne acelaşi fenomen cu implicaţii grave, care afectează încrederea societăţii în instituţiile publice.

În contextul sărbătoririi Zilei Internaționale Anticorupție, Serviciul Județean Anticorupție Neamț, va desfășura luni, 9 decembrie 2019, de la ora 12.00, o activitate de prevenire și de promovare a Campaniei de informare ”Tu poți face lumină”, în Piatra Neamț, Târgu Neamț, Roman și Bicaz.

De la ora 12:00, timp de 10 minute, va fi pornit și iluminatului public stradal.

foto cu caracter ilustrativ

Activitatea are drept scop stimularea atitudinii civice împotriva fenomenului corupției și se va realiza cu sprijinul lucrătorilor de poliție ai Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

 

,,La această dată, ofițerii D.G.A., în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț: Liceul ”Roman Vodă” din Roman,  Liceul ”Petru Rareș” din Piatra Neamț, Liceul ”Carol I” din Bicaz și Liceul ”Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț vor derula o activitate preventivă în zona unității de învățământ menționate, prin realizarea unui lanț uman format din elevii fiecărei instituții de învățământ, care își vor declara unitatea: ”Zonă Liberă De Corupție”.

Totodată, edilii celor patru localități menționate mai sus s-au declarat parteneri în realizarea și susținerea acestui eveniment, fapt pentru care la ora 12, 00, în ziua de 9 Decembrie 2019, vor porni iluminatului public stradal din zona unităților de învățământ menționate mai sus, în mod simbolic, pe o durată de 10 minute, dat fiind și numele campaniei: „Tu poți face lumină!”, potrivit Serviciului Județean Anticorupție Neamț.

 

9 Decembrie reprezintă, în simbolistica Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Corupţiei, fenomen care, alături de terorism, traficul de droguri şi crima organizată, erodează sistematic eforturile întreprinse în direcţia estompării nocivităţii acestei forme de criminalitate.

 

Cu prilejul Zilei Internaţionale Anticorupţie, Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă intoleranţa față de faptele de corupţie şi încurajează un comportament corect care să corespundă moto-ului nostru instituţional „Integritate pentru credibilitate”.

Articolul ,,Tu poți face lumină”, o campanie anticorupție în județul Neamț apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: