Ne puteti urmări și pe:

Pentru o viață sănătoasă consumați fructe și legume!

În perioada 25 – 29 noiembrie 2019 s-a desfășurat campania socială ,,Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.  Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț s-au implicat 8660 de elevi și 729 de cadre didactice din 64 de unități școlare. În cadrul campaniei au fost colectate și donate 6585 kilograme de legume, 5410 kilograme de fructe, 212 de borcane cu dulceață și compot. De asemenea, voluntarii au donat și alte produse alimentare precum, făină, ulei, zahăr, paste făinoase, conserve, dulciuri dar și produse de curățenie.

 

foto: ISJ Neamț

Beneficiarii acestei campanii au fost copiii și familiile din medii dezavantajate social și din centre implicate în protecția socială: Fundația ,,Omenia” Târgu Neamț, Spitalul Orășenesc ,,Sf. Ierarh Nicolae” Bicaz,  Centrul Rezidenţial pentru Copilul cu Dizabilităţi Piatra Neamţ, ,,Centrul de ajutor pentru viață” Turturești, Centrul de plasament de tip familial ,,Ioachim si Ana” Dumbrava Roșie, CSEI Târgu Neamț, CSEI Roman, CSEI ,,Al. Roșca” Piatra Neamț, Asociația ,,Iubire și speranță” Roman, Casa Felicia, Complexul de servicii ,,Ion Creangă” Piatra Neamț, Fundația ,,Solidaritate si Speranță” Săvinești, Asociaţia Luceafărul, Cantina Socială ,,Sfinții Trei Ierarhi” Piatra-Neamț, Asociaţia ,,Născută înger”, Centrul medico-social Ceahlău, Centrul de Plasament ,,Madre Carla”, Asociația ,,Sfântul Vincențiu de Paul”.  

,,Ediția 2019 a campaniei sociale Săptămâna legumelor şi a fructelor donate s-a caracterizat prin varietate produselor donate și prin implicarea voluntarilor și a beneficiarilor în activități educative comune. Alături de donații, în cadrul campaniei, voluntarii au pregătit și produse alimentare. De exemplu, elevii de la Colegiul Tehnic Danubiana Roman au pregătit cornuri pentru elevii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Roman. 

Alături de aceste instituții și organizații au primit sprijin și 121 de familii defavorizate socio-economic.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț mulțumește elevilor voluntari SNAC, familiilor acestora, profesorilor voluntari și coordonatorilor pentru implicarea în campania socială Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, transmite ISJ Neamț.

 

foto: ISJ Neamț

Articolul Pentru o viață sănătoasă consumați fructe și legume! apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: