Ne puteti urmări și pe:

(Foto) Un an de minune pentru micuții de la Așezământul social “ Sf.Iosif cel Milostiv”

365 de zile pline de iubire,speranță și credință. Au plecat la drum având un vis în minte care acum a devenit realitate pentru cei 25 de prichindei care au o a doua casă la Așezământul social “ Sf.Iosif cel Milostiv” din Bârlad.



















(Foto) Un an de minune pentru micuții de la Așezământul social “ Sf.Iosif cel Milostiv”

Acum un an de zile,într-o cămăruță curată am întâlnit 25 de prichindei care aveau zilnic parte de o masă,dar își făceau și temele acolo.
Doi oameni minunați,preotul Adrian Țapu împreună cu Mihaela Țapu,s-au gândit la viitorul acestor voinicei și au plecat pe acest drum timizi dar cu credința în Dumnezeu. Au încercat să le ofere acestor pici stabilitatea și siguranța unui cămin,să simtă că acolo găsesc o vorbă bună,că cineva îi ajută și îi ascultă. Au încercat să păstreze valorile adevărate și au semănat sămânță credinței ,a moralității și a bunului simț în sufletul acestor beneficiari.
Pe acest drum s-au alăturat și cei de la Episcopia Hușilor,episcopul Ignatie fiind unul dintre cei care au crezut și au susținut acest proiect de suflet. Iar bulgărele de bunătate a fost rostogolit și de alți semeni care au dorit să facă bine.
La un an de la înființare acum au o căsuță nouă în care să se joace,să își facă lecțiile iar cei mici să doarmă la prânz.
Și ca niște gazde de nota 10,astăzi își așteaptă invitații(toată lumea este invitată) cu un colind învățat și repetat din timp pentru această zi de sărbătoare și îi vor mulțumi lui Dumnezeu,printr-o slujbă Tedeum,pentru toate lucrurile frumoase pe care le-a trimis în acest micuț centru.
La mulți ani binecuvântați tuturor! Ați demonstrat că puterea lui Dumnezeu e mare și că binele,nicicând,nu are cum să dispară.

 

Cristina Rădulescu

Articolul (Foto) Un an de minune pentru micuții de la Așezământul social “ Sf.Iosif cel Milostiv” apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: