Ne puteti urmări și pe:

Asociația “C-tin Hamangiu” organizează și altfel de întâlniri culturale

Inedit! Asociația C-tin Hamangiu a decis să implice și tinerii bârlădeni în acțiunile culturale pe care le organizează. Și pentru a le stârni interesul a invitat liceeni la un atelier creativ.


Istorii alternative și mijloace multimedia este denumirea unui atelier creativ pentru elevi de liceu. Coordonatorii proiectului sunt doi regizori,tineri,Andra Tarara și David Schwartz.
Atelierul își propune să dezbată și să investigheze împreună cu elevii participanți relația și raportarea acestora la spațiul public și la propriul oraș.
Care sunt locurile cele mai importante din oraș? Care sunt străzile, clădirile, piețele, parcurile, monumentele, statuile, reprezentative pentru istoria orașului? Dar pentru viața de zi cu zi și experiențele personale ale elevilor participanți și ale familiilor lor? Care este raportul între imaginea oficială, „turistică”, a orașului și reprezentarea acestuia în mentalul localnicilor?
Elevii participanți vor fi stimulați să cerceteze, arhiveze și transmită prin mijloace artistice (fotografie, text, sunet) perspectivele personale ale lor, ale familiilor și vecinilor, asupra istoriei recente și transformărilor urbane și sociale din Bârlad.
Obiectivele atelierului sunt: familiarizarea elevilor cu tehnici de auto-reprezentare prin diverse medii artistice (text, fotografie, sunet); încurajarea gândirii critice și exprimării istoriilor personale în rândul elevilor participanți; realizarea unei hărți subiective și afective a orașului, pe baza istoriilor personale ale elevilor și anturajului lor.
Atelierul se va desfășura timp de 6 zile, în sesiuni de 3-4 ore pe zi, în perioada 2 decembrie – 7 decembrie,activitățile adresându-se liceenilor din clasele a X-a și a XI-a.
Tinerii au fost selectați de profesorii Veronica Huiban, Denisa Costachescu și Andrei Huiban.
Atelierul face parte din programul I.A.R. – Istorii Alternative în România, program artistic și educațional desfășurat în perioada 2018-2019 în București, Bârlad și Zalău, care își propune dezvoltarea și promovarea unor abordări multiperspectivale, nuanțate și incluzive asupra istoriei locale. Programul conține o direcție repertorială – spectacole de teatru documentar care aduc perspective complementare, emancipatoare asupra istoriei locale – și o abordare educațională multidisciplinară, în care teatrul, artele plastice,fotografia sunt utilizate ca medii de educație alternativă.
Programul își propune promovarea spectacolelor de teatru documentar; dezvoltarea de abordări experimentale și interdisciplinare de predare a istoriei, care includ diverse forme artistice și o abordare din perspectivă critică a istoriei oficiale; promovarea unor perspective alternative asupra istoriei locale în mediul pre-universitar și pentru publicul larg; dezvoltarea unui public de adolescenți și tineri, co-interesat de artă socială și de istoria recentă.

 

Cristina Rădulescu

Articolul Asociația “C-tin Hamangiu” organizează și altfel de întâlniri culturale apare prima dată în JurnaldeBarlad.ro – Stiri din Barlad – Ziar Online.

Ne puteti urmări și pe: