Metoda ,,accidentul” încă mai face victime! Activitate de prevenire a înșelăciunilor, desfășurată de polițiștii nemțeni (FOTO)

Metoda ,,accidentul” continuă să facă victime în județul Neamț. În acest sens, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna au acţionat, pe raza mai multor localităţi din județ, în vederea prevenirii comiterii de înşelăciuni prin metoda ’’Accidentul’’.

 

foto: IPJ Neamț

,,Astfel, polițiștii s-au făcut vizibili pe raza localităţilor Gâdinţi, Doljeşti şi Sagna, unde au discutat direct cu locuitorii și le-au oferit spre autoinformare, pliante cu mesaje preventive.

 

Pe această abordare s-au fundamentat mesajele preventive care invită cetățeanul la cunoașterea celor mai frecvente moduri de operare, precum și la vigilență și adoptarea măsurilor fundamentale de siguranță.

 

Astfel de acțiuni specifice și din ce în ce mai numeroase vor fi desfășurate cu precădere și în alte localităţi din judeţului Neamţ în următoarea perioadă, urmărindu-se ulterior obținerea unui feed-back pozitiv din partea populației dar și în statisticile poliției, privind situația operativă”, informează IPJ Neamț.

 

De obicei, această metodă constă în faptul că victimele, de obicei persoane vârstnice, sunt contactate telefonic de către persoane necunoscute şi le aduc la cunoştinţă că un membru al familiei a fost implicat într-un accident de circulaţie, soldat cu victime, unde se solicită o sumă importantă de bani. De cele mai multe ori, persoanei apelate i se cere să depună suma de bani într-un cont, care îi este comunicat.

 

foto: IPJ Neamț

Articolul Metoda ,,accidentul” încă mai face victime! Activitate de prevenire a înșelăciunilor, desfășurată de polițiștii nemțeni (FOTO) apare prima dată în Jurnal de Neamt.