Ne puteti urmări și pe:
La Cernăuți va fi celebrată Ziua Națională a României în data de 29 noiembrie 2019, prin depuneri de flori la monumentul poetului nepereche Mihai Eminescu și o recepție oficială organizată de Consulatul General al României la Cernăuți.
Românii din Cernăuți sunt invitați să depună flori la monumentul poetului național Mihai Eminescu din centrul orașului Cernăuți la ora 12:00, evenimentul având loc în cooperare cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”.
Consulatul General al României la Cernăuți organizează o recepție oficială, la care se vor aduna românii din regiune, reprezentanții autorităților locale, oaspeți din România, pentru a spune „La mulți ani” poporului român și României cu prilejul Zilei Naționale. În cadrul recepției vor evolua colective artistice și vor fi discutate evoluțiile din cadrul comunității românești din Cernăuți, dar și relațiile dintre popoarele român și ucrainean.
       Sursa : BucPress

The post ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI, va fi sărbătorită, de fraţii români din Cernăuţi, astăzi 29 noiembrie appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: