Ne puteti urmări și pe:

La Piatra Neamț, taxele și impozitele pentru anul 2020 nu vor fi majorate

Joi, 28 noiembrie 2019, la sediul Primăriei Piatra Neamț a avut loc o conferință de presă susținută de primarul Dragoș Chitic, pe tema taxelor și impozitelor pentru anul 2020. Potrivit edilului-șef, taxele şi impozitele la Piatra Neamţ, pentru anul 2020, nu vor fi majorate, ci vor fi indexate cu rata inflaţiei.

 

foto: facebook

,,Pentru a atenua efectele inflatiei am revenit la bonificaţia de 10%, faţă de 5%, cât este în prezent, măsură prin care, contribuabilii care îşi plătesc taxele şi impozitele până la 31 martie, ajung să achite chiar mai puţin decât în anul 2019.

Cu toate că Primăria nu stă foarte bine financiar din cauza creditelor contractate în urmă cu 12-13 ani, consider că povara fiscală nu trebuie transferată pe umerii populaţiei, iar taxele şi impozitele locale trebuie să rămână la un nivel acceptabil pentru populaţie şi pentru agenţii economici locali. Este de datoria mea, ca primar, să găsesc soluţii care să nu afecteze buzunarele cetăţenilor, iar până în prezent am găsit soluţii atât să funcţionăm şi să ne întreţinem oraşul, cât şi să realizăm unele investiţii. O fiscalitate predictibilă şi prietenoasă reprezintă un stimul pentru mediul de afaceri, ce poate genera creşterea încasărilor bugetare prin dezvoltarea oraşului, şi NU prin majorarea taxelor.“, a declarat primarul Dragos Chitic.


În scopul de a încuraja cetăţenii să-şi achiziţioneze maşini care nu poluează mediul înconjurător, Primăria Piatra Neamț informează că pentru maşinile electrice impozitul este zero, iar pentru maşinile hibrid se aplică o scutire de 95%. La fel ca în 2019, şi în 2020 proprietăţile neîngrijite vor fi impozitate dublu.


,,Reamintesc, de asemenea, faptul că Primăria Piatra Neamţ acordă, în această perioadă, o facilitate fiscală importantă debitorilor care au o creanţă de natură fiscală faţă de bugetul local al Municipiului Piatra-Neamţ, respectiv anularea penalităţilor de întârziere pentru obligaţiile fiscale datorate către bugetele locale, restante la 31.12.2018. Cererile în acest sens se pot depune la Direcţia de Taxe si Impozite a Primăriei Piatra Neamţ până la data de 16.12.2019.“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Articolul La Piatra Neamț, taxele și impozitele pentru anul 2020 nu vor fi majorate apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: