Ne puteti urmări și pe:

De la Provincialii la… Dire Straits Experience, de Sărbătorile de Iarnă pentru băcăuani.
Pregătiri intense pentru Sărbătorile de Iarnă în municipiul Bacău. Ca și anul trecut, manifestările vor fi organizate de Societatea de Servicii Publice Municipale în colaborare cu Primăria Bacău, iar bugetul contractat pentru toate evenimentele programate în luna decembrie în acest sens este de 550.000 lei. În acest an, debutul Sărbătorilor de Iarnă va fi marcat pe 1 Decembrie, odată cu aprinderea Bradului din Piața Tricolorului, instalat deja de câteva zile. Potrivit conducerii Societătii Publice Municipale, aprinderea Bradului de Crăciun va avea loc la ora 17.00, fiind precedată, de la ora 13.30 de un program artistic susținut de elevi băcăuani. După aprinderea Bradului, Moș Crăciun va urca pe scenă pentru a interacționa cu cei mai mici dintre participanții la manifestare, programul continuând cu un recital Oana Crețu și, de la ora 18.00 cu un concert susținut de trupa Provincialii. O altă acțiune dedicată Sărbătorilor de Iarnă, a mai precizat organizatorul, va avea loc pe 15 decembrie și va consta într-un spectacol susținut de trupe și artiști locali. Pentru 31 decembrie, se așteaptă confirmarea participării într-un concert dedicat trecerii dintre ani, a trupei Dire Straits Experience, proiect al unuia dintre fondatorii celebrei trupe Dire Straits, Chris White, în care s-au reunit alți șase muzicieni pentru a readuce în atenția publicului atmosfera de altădată, a concertelor Dire Straits.

@Mădălina Rotaru

The post De la Provincialii la… Dire Straits Experience, de Sărbătorile de Iarnă pentru băcăuani appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: