Ne puteti urmări și pe:

S-a dat startul campaniei internaționale de prevenire a violenței domestice

Poliția Română, alături de organizații din țara noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria, este parte a campaniei regionale a OSCE de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

Începând cu 25 noiembrie 2019 – Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, Unitatea pentru Probleme Strategice ale Poliției din cadrul Departamentului Amenințări Transnaționale al OSCE lansează o campanie regională de sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen în Bulgaria, Ungaria și România, ce se va derula pe parcursul a 16 zile de activism în acest domeniu.

foto ilustrativ

Campania constituie ultima fază a proiectului Strategii și Practici Eficiente de Justiție Penală pentru Combaterea Violenței de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei țări. Activitățile vizează atât polițiștii, cât și publicul, inclusiv victimele și făptuitorii.

 

În cadrul campaniei, polițiștii vor fi echipați cu ghiduri de buzunar.

 

Acestea le vor fi de folos în recunoașterea cauzelor, semnelor, semnalelor și efectelor violenței bazate pe gen, ajutându-i să adopte o atitudine mai sensibilă faţă de victimele acestui fenomen.

 

Afișe, spoturi TV și radio vor fi, de asemenea, publicate în scopul de a sensibiliza publicul şi de a încuraja raportarea cazurilor.

 

 

Sursa: IPJ Neamț

Articolul S-a dat startul campaniei internaționale de prevenire a violenței domestice apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: