Current track

Title

Artist


Accident grav la Girov: un bărbat a decedat

#Postat de on noiembrie 26, 2019

Accident grav la Girov: un bărbat a decedat

Indisciplina pietonilor reprezintă principala cauză generatoare a accidentelor rutiere grave produse în ultima perioadă pe raza judeţului Neamţ, soldate cu decesele mai multor persoane. Participanții la trafic trebuie să fie conștienți că o clipă de neatenție poate avea consecințe dintre cele mai grave, iar o ,,banală” traversare neregulamentară poate fi fatală.

Luni, 25 noiembrie 2019, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 156 A, soldat cu decesul unei persoane.

 

foto ilustrativ

 

,,Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce un bărbat de 32 de ani, din Pângăraţi, conducea un autoturism pe DJ 156 A, în localitatea Girov, a surprins şi accidentat un bărbat de 47 de ani, care s-ar fi deplasat pe partea dreaptă a sensului de mers Girov-Roznov.

La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care după efectuarea manevrelor de resuscitare, a declarat decesul bărbatului din Girov. Corpul acestuia a fost transportat la Serviciului de Medicină Legală Neamţ în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, potrivit IPJ Neamț.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Poliţiștii nemţeni acționează în permanență pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și salvarea de vieți, prin activități menite să conducă la responsabilizarea participanților la trafic. Poliţiştii vor continua să acţioneze în trafic, controalele și sancțiunile pentru încălcările normelor de circulaţie fiind unele dintre cele mai eficiente mijloace de reducere a numărului de victime şi accidente, în special prin efectul descurajator pe care acestea le au cu privire la încălcarea regulilor.

 

Articolul Accident grav la Girov: un bărbat a decedat apare prima dată în Jurnal de Neamt.