Ne puteti urmări și pe:
Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, la frontiera verde, aproximativ 38.500 pachete cu ţigări, în valoare de 449.350 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă.
 Ieri, 23 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, jud. Suceava, au declanșat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 01.00, oamenii legii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, mai multe persoane, care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.
La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 24.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 286.650 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

 Un alt echipaj al Poliției de Frontieră, din cadrul aceluiași sector, a descoperit, în aceeași zi, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Brodina, județul Suceava, 7 colete cu țigări de proveniență ucraineană. Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.480 pachete de ţigări în valoare de 122.600 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

   Sursa : ITPF Sighetu Marmaţiei – Cms. şef Ilie Poroch Seriţan

The post Câinii latră, caravana trece sau contrabanda cu ţigări continuă, la frontiera de nord ( Foto ) appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: