Ne puteti urmări și pe:

A patra tranşă de vaccin antigripal a ajuns în Neamţ

În evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, în săptămâna 11-17 noiembrie 2019 de supraveghere epidemiologică, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS) a fost de 1969, cu un număr de 29 internări, marcând o ușoară tendință de scădere față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (2017 cazuri cu 31 bolnavi internați). Numărul de pneumonii raportate, în usoara scădere, a fost de 381, cu un număr de 83 internări (faţă de 371 cu 87 internări săptămâna precedentă).

,,Ministerul Sănătății a repartizat tranșa a-IV-a de vaccin antigripal. S-au primit 12.820 doze de vaccin antigripal care vor fi distribuite medicilor de familie (pentru pacienții înscriși din grupele de risc) din județ. În acest sezon epidemic s-au primit un număr total de 42.730 doze de vaccin gripal”, informează DSP Neamţ.

foto ilustrativ

Nu s-a înregistrat niciun caz de gripă pe teritoriul județului Neamț în săptămâna precedentă de supraveghere epidemiologică.

 

Au fost vaccinate antigripal 22.760 persoane din grupele la risc (grupele de vârstă 0-1 ani, 2-4 ani şi peste 65 ani), cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătății.

 

DSP Neamț recomandă populaţiei să respecte măsurile nespecifice de prevenire a gripei care constau în:

 

  • evitarea aglomeraţiilor;
  • evitarea contactului cu persoanele bolnave;
  • păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
  • folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi după utilizare;
  • spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca;
  • creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
  • aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
  • îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
  • evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
  • triajul epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico- sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
  • continuarea vaccinării antigripale.

Antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariţiei simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect.

Sursa: DSP Neamţ

Articolul A patra tranşă de vaccin antigripal a ajuns în Neamţ apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: