Ne puteti urmări și pe:

21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia

Intrarea Maicii Domnului în Biserică, numită și Aducerea Maicii Domnului la Templu (cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia), este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit la 21 noiembrie.

 

În conformitate cu tradiția, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi Ioachim și Ana la Templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, unde a trăit și slujit ca fecioară în Templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif.

 

Unul din izvoarele cele mai vechi ale acestei tradiții este Protoevanghelia lui Iacov, una din Evangheliile neincluse în canonul Scripturii, Evanghelia Copilăriei după Iacob. Motivul pentru care Maria a fost dusă în acea încăpere a fost pentru a deveni ea însăşi Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu, salas pentru Dumnezeul nostru, al tuturor credincioşilor.

Încă din cele mai vechi timpuri Biserica a sărbătorit praznicul Aducerii Maicii Domnului la Templu, după cum arată tradiția creștină din Palestina, care spune că împărăteasa Elena (prăznuită la 21 mai) a zidit o biserică închinată acestei sărbători a Maicii Domnului chiar în templul din Ierusalim.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare închinată Maicii Domnului, înscrisă în calendarul universal al Bisericii în secolul al VI-lea, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia împăratului Iustinian I (527-565), o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă”. Sărbătoarea, cu dată fixă (21 noiembrie), s-a extins apoi în tot Orientul creștin și în Occident.

Este marcată cu cruce roșie în calendar și este zi de dezlegare la pește. Odovania praznicului se face pe 25 noiembrie.

 

Obiceiuri de Vovidenie:

 

Sunt si anumite obiceiuri specifice acestei zile cum ar fi: copiii care pun crengi de măr în vase cu apă, vor înmuguri şi înflori. Nu în ultimul rând, dat fiind faptul că această sărbătoare este într-o perioadă de post, Biserica Ortodoxă a rânduit ca pe data de 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte. Totodată, dacă va ninge pe 21 noiembrie vom avea parte de o iarnă lungă şi grea.

În această zi, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.

Surse: Calendarul Ortodox, OrthodoxWiki, 

Articolul 21 noiembrie, Intrarea Maicii Domnului în Biserică sau Vovidenia apare prima dată în Jurnal de Neamt.

Ne puteti urmări și pe: