Ne puteti urmări și pe:
De după cioatele rămase netăiate, de după câţiva brazi rămaşi în picioare ne privesc ursoaica – mamă şi puiul ei, un boţ de blană.
-Uite, acolo în vale şade, Omul! Să te fereşti de el, puiul meu drag! Cândva vieţuiam în pace toţi, astăzi însă, omul ne taie pădurile, ne cotrobăieşte prin vizuini, ne dă foc la pajişti, căutând să ne distrugă
Acest dialog imaginar, este din păcate o realitate a zilelor noastre. Omul, dihania om a devenit cel mai temut prădător, cel mai sadic vieţuitor al locurilor pe unde odinioară era armonie şi pace. Pădure distrusă, cerbi, urşi mutilaţi, natură împroşcată cu venin uman. Până când va accepta Dumnezeu, toate acestea? Ne tăiem singuri craca de sub picioare, ne distrugem singuri oaza de viaţă numită Natură.
Opreşte-te, omule! veni-va vremea când vei plânge în pumni de fărădelegile ce le-ai săvârşit cu ştiinţă în nebunia-ţi necontrolată. Fă pace cu natura, cere-ţi iertare de la copacii sângerânzi şi roagă-te cerului să te îngăduie, pe cel mai frumos loc din Univers!
Până atunci, să oprim măcelul din păduri!

 

Foto : Ţigănuş Costel Simion

The post Urlă sufletul pădurii, plâng dacii cu opincile lor, rămse în pasul ciutei, ursului, cerbului căci doar focul şi lama ascuţită a drujbelor se văd şi aud prin munţii trişti appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: