Ne puteti urmări și pe:

O strategie pe termen lung a Ministerului Sănătăţii pentru Regiunea Nord-Est vizează reducerea numărului de paturi din unităţile medicale, în perspectiva inaugurării noului spital regional ce va fi construit la Iași. Potrivit Masterplanul-ului regional de servicii de sănătate pentru perioada 2014-2020, opt spitale dintre cele 44 funcţionale în partea de Nord-Est ar urma să fie desfiinţate în următorul an.

Conform documentului la care s-a făcut referire, în judeţul Bacău se prevede ca Spitalul Municipal Comăneşti să devină unitate medicală de recuperare sau una socială, iar Spitalul Municipal Orăşenesc Buhuşi să fie transformat în ambulatoriu independent.

într-un document oficial înaintat Ministerului Sănătății, deputatul băcăuan Elena Hărătău a cerut ministrului să lămurească o serie de aspecte, pentru corecta informare a cetățenilor din județul Bacău:

„1. Ce vizează concret acest proiect și în ce fază de implementare se află în prezent?;

2. Ce modificări vor fi aduse serviciile de spitalizare pentru creșterea eficienței abordării cazurilor complexe şi acute, și, totodată, transferarea celorlalte cazuri la asistenţă primară, ambulatorie şi recuperare?;

3. Care este situația celor două unități medicale din județul Bacău incluse în acest Masterplan?”.

The post Se cer lămuriri despre desființarea spitalelor și masterplanul propus al sănătății appeared first on JurnaldeBacau.ro.

Ne puteti urmări și pe: