Ne puteti urmări și pe:

LASATUL SECULUI. Cu o zi înainte de începutul Postului Naşterii Domnului, credincioşii ortodocşi „lasă secul”. Obiceiul diferă de la o zonă la alta a ţării.

LASATUL SECULUI. În calendarul ortodox, pe 14 noiembrie, este consemnat lăsatul secului, sintagmă ce semnifică lăsarea obiceiurilor lumeşti înainte de intrarea în post.

LASATUL SECULUI. Conform tradiţiei, creştinii se adună în această zi la mese pline cu alimente şi băuturi care vor fi interzise în perioada Postului Naşerii Domnului. Postul Crăciunului aminteşte de postul de 40 de zile al lui Moise, pe Muntele Sinai, înainte de a primi Cele 10 porunci, scrise de către Dumnezeu pe table de piatră.

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericești aflăm că se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, dacă această dată cade miercurea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul Nașterii Domnului a fost statornicit prin decizia Sinodului din 1166.

În mod obișnuit, cuvântul sec, din sintagme precum „lăsatul secului” sau “mâncare de sec”, este înțeles ca fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. “Lăsatul secului” ar însemna deci începutul vremii de sec, lăsatul postului. Și totuși, nimic mai fals ca această etimologie populară, în care accentul cade în primul rând pe calitatea mâncării, asa cum nu se întâmplă de fapt în învățătura sfinților părinti ai Bisericii.
Secul pe care îl lasã postul ortodox este seclum (saeculum), adicã lumea, în sensul de mondenitate, modã, obiceiuri lumești. E vorba aici nu de comunitate, de umanitate, ci de lumea care nu-l cunoaște pe Dumnezeu, de lumea în toată strălucirea ei de tinichea, despre care Hristos ne-a avertizat: “Eu mãrturisesc despre ea cã lucrurile ei sunt rele”. În ce constă această lume, o va spune si ucenicul cel iubit, Apostolul Ioan, în felul sãu unic prin simplitate si concizie: “Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii” (1 Ioan 2, 16). El nu se referă aici numai la păcate, ci la toate lucrurile zadarnice care ne ocupă viata si ne consumă timpul. Nu omul este condamnat în cuvintele sfântului, ci nimicurile în care se risipește; ele alcătuiesc acum, mai presus de orice, lumea. Este tot atâta efemeritate în viata lumii, cât si într-un banal ziar de știri: astăzi îl parcurgi cu voluptate, pentru ca mâine sã nu mai facã doi bani. Poate cã acesta este și cel mai mare păcat al lumii: pierderea de timp, risipirea ei atât de pătimasă în deșertăciuni. Unul dintre cele mai tulburătoare versuri din Psalmi este si acesta: “Dumnezei sunteți, și toți fii ai Celui Preaînalt, dar voi ca niște oameni muriți…”
Ne puteti urmări și pe: