Ne puteti urmări și pe:
Ieri, 13 noiembrie 2019, în jurul orei 23.00, s-a petrecut un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme şi 5 persoane. În urma accidentului, una din persoane rămăsese încarcerată, fiind necesară intervenţia echipei de descarcerare. Au intervenit modulul SMURD de la Detaşamentul Câmpulung Moldovenesc, cu autospeciala de descarcerare şi ambulanţa SMURD plus trei echipaje SAJ.
Persoana încarcerată a fost extrasă dintre fiarele contorsionate a autovehiculului  şi evaluată medical.
Într-o maşină se aflau trei persoane, dintre care, un minor. Toate persoanele au fost preluate de echipajele medicale, fiind evaluate din punct de vedere medical. În cea de-a doua maşină, se afla persoana încarcerată, iar a doua persoană, probabil şoferul, nu a mai fost găsită la faţa locului. O persoană adultă şi minorul, din prima maşină, au fost duşi de urgenţă la spital.
La faţa locului a mai sosit un echipaj SMURD, de la Garda de Intervenţie din Gura Humorului.

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al ISU Bucovina Suceava, domnul sublocotenent Alin Găleată, din nefericire, după efectuarea manevrelor de resuscitare, victimele inconştiente nu şi-au mai revenit fiind declarat decesul. Toate persoanele implicate în teribilul accident sunt de sex masculin. Cei doi decedaţi au 18 respectiv 25 de ani, cu aproximaţie. ( din ce se ştia astă-noapte )

Poliţia efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au generat accidentul.
          Sursa : ISU Bucovina Suceava, slt. Alin Găleată – Mulţumim!

The post Accident rutier cu victime, la ieşirea din Câmpulung Moldovenesc, spre Suceava. Două persoane, decedate. ( Foto ) appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: