Ne puteti urmări și pe:
Noiembrie încă-şi păstrează demnitatea ţinându-se cu dinţii de lună a Toamnei. Vremea ţine cu noi, cu agricultorii deşi dumnealor se plâng, pe bună dreptate de lipsa precipitaţiilor. dacă meteorologii ruşi ne-au speriat acum doi-trei ani că vor fi ierni groaznice, nu prea s-au adeverit previziunile lor devastatoare.
Iată că de data aceasta, meteorologii europeni susțin că iarna 2019-2020 va fi una dintre cele mai grele din ultimele decenii și va veni mai devreme decât normal. Cei de la de la accuweather.com, susţin că iarna pare să vină mai devreme decât ne-am fi așteptat, deoarece primele temperaturi cu minus pe timpul nopții se înregistrează la finalul lunii noiembrie 2019, ultima lună de toamnă. Ei continuă să afirme faptul că în Europa temperaturile vor scădea cu mult sub temperatura de îngheț. Potrivit prognozei avansate, iarna în perioada ianuarie-februarie 2020 ar putea fi cea de-a șaptea cea mai rece iarnă din ultimii 30 de ani. Specialiştii prezic că iarna care urmează va fi mai grea decât cea din 2018 şi Vortexul polar ( Vortex – Vârtej cu antrenare de aer, care apare la aspirația apei dintr-un bazin. (< fr., lat. vortex – Dexonline)  trece prin schimbări radicale din cauza verii călduroase din Antarctica și toamnei friguroase din Siberia. Cel mai probabil, vom avea parte de o iarnă intensă, care se va extinde chiar până în martie. Modelele meteorologice sugerează că destrămarea vortexului polar va aea același efect ca anul trecut, când iarna din emisfera nordică a adus un val de frig în martie în Europa.
Pe lângă faptul că românul e învăţat cu iernile grele, constatăm că în ultimii ani iarna a venit…anul următor aşa că a posibil să avem zăpadă de sărbătorile pe stil vechi. Vom vedea.

 

The post Toamna nu se dă dusă cu nici un chip însă meteorologii spun că Iarna 2019-2020, va fi una foarte grea. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.

Ne puteti urmări și pe: