Ieri, 7 noiembrie 2019, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut anunţul de semnare a contractului care permite începerea executării lucrărilor de asfaltare a DJ 178C, Rădăuți – Frătăuții Vechi – Frătăuții Noi – Bilca – Vicovu de Sus.
Valoarea proiectului este de  32.259.656 lei fără TVA. Domnul Gheorghe Flutur a mai spus printre altele că asfaltarea va fi realizată cu 4 cm de uzură (beton asfaltic), 6 cm de legătură beton asfaltic deschis, 8 cm strat de bază (anrobat bituminos). Concomitent se vor  executa șanțuri de pământ și rigole carosabile pentru scurgerea şi dirijarea apelor.
Pentru ca apele întâlnite pe traseu şi în zonele de intersecţie să aibă o scurgere continuă, vor fi executate 97 de podeţe cu tub şi 5 podeţe cu dale în timp ce pentru descărcarea apelor colectate de șanțuri vor fi construite alte 23 podețe.  Pe lugimea traseului drumului județean DJ 178C, se vor reabilita 12 poduri și se vor amenaja intrările pe 141 drumuri laterale.
„Pot să dau, astfel, o veste bună pentru locuitorii din zona Rădăuți – Vicov. Se poate trece, în sfârșit, la asfaltarea acestui drum după ce a trebuit să fie reluată licitația – și pentru acest drum nu a venit niciun ofertant, în special din cauza efectelor OUG 114/2018”

Sursa: newsbucovina.ro

The post A fost semnat contractul pentru executarea lucrărilor de asfaltare a DJ 178C, Rădăuți – Frătăuții Vechi – Frătăuții Noi – Bilca – Vicovu de Sus. appeared first on JurnaldeRadauti.ro.